Aşa cum a făcut şi cu celălalte două lungmetraje ale sale, regizorul Marian Crişan şi-a adus acasă cel mai recent film al său, "Orizont". Pelicula, un veritabil thriller ardelenesc, a avut două premiere de gală în Oradea, sâmbătă seară, ambele ţinute în prezenţa regizorului şi a altor colegi de platou.

"E acasă"

Cea dintâi premieră a fost programată, de la ora 18, la Cinema Palace din Lotus Center, unde s-au adunat apropiaţi ai regizorului - precum o fostă profesoară din Salonta şi primarul aceluiaşi oraş - dar şi orădeni curioşi. Ce-i drept, nu au fost atât de mulţi încât să umple sala.

"Din acest weekend filmul va putea fi văzut în 27 de oraşe, dar aici pot să zic că e acasă", a spus regizorul în sala de cinema, înainte ca thrilerul să ruleze.

"Orizont" este o adaptare liberă după nuvela "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici. De data aceasta, personajele principale sunt Lucian şi Andra, care, împreună cu copilul lor şi cu mama femeii, preiau în administrare o pensiune din Munţii Apuseni (a căror frumuseţe este prezentată în cadre largi întâlnite des pe parcursul filmului), sperând că acolo îşi vor putea construi o viaţă mai bună. Ei descoperă, însă, că aproape tot ceea ce se întâmplă în zonă este controlat şi dictat de Zoli, un şef al mafiei tăierilor ilegale de lemne, care ajunge să-i controleze şi pe noii veniţi, prin metode subtile şi mai puţin subtile, ameninţându-le liniştea şi chiar existenţa.

Orădenii au vizionat atenţi pelicula, remarcând replici neaoşe ardeleneşti, referiri la oraşele bihorene Salonta şi Beiuş, precum şi muzică populară bihorenească interpretată de o formaţie din Tulca.

La final, Marian Crişan, alături de Cristian Lolea, compozitorul muzicii de pe coloana sonoră a filmului, au participat la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, vorbind despre producţia filmului şi deciziile legate adaptarea nuvelei lui Slavici pentru vremurile noastre.

"Moara cu Noroc mi-a plăcut de când am citit-o prima oară, în liceu. (…) În urmă cu trei ani, am regăsit cartea acasă la Salonta, am recitit-o şi a fost ca un exerciţiu pentru mine să aduc în prezent acţiunea. De altfel, scenariul l-am rescris de foarte multe ori", a spus regizorul.

Spectatorii au lăudat "exerciţiul" lui Marian Crişan, observând mai cu seamă scenele în care peisajele şi fundalul muzical au creat suspans. De asemenea, cei prezenţi în sală au apreciat şi trimiterea directă către o problemă cât se poate de actuală, şi anume tăierile ilegale de lemne.

Gânduri post-vizionare

Cea de-a doua premieră de gală a început la 19.30 la cinematograful Cortina, din Oradea Shopping City, şi a adunat circa 150 de persoane. Printre cei care au venit să vadă filmul s-au numărat mai mulţi doctori orădeni, profesori ai Universităţii din Oradea, actori ai Teatrului Regina Maria. Spectatorii au urmărit atent filmul, scăpând şi câteva râsete inofensive la replicile pur ardeleneşti ale personajelor.

La final, regizorul Marian Crişan a răspuns tuturor întrebărilor venite din public. Întrucât discuţia s-a petrecut la finalul proiecţiei, spectatorii au cerut precizări la scene concrete din film, dar au vrut şi să afle, de pildă, unde este în realitate pensiunea "Orizont", regizorul oferindu-le răspunsul. "În staţiunea Muntele Băişorii, undeva la 80 de kilometri de Turda. Toată zona asta a reprezentat fundalul acţiunii noastre. Munţii Apuseni sunt un loc la care eu ţin foarte mult", a spus Marian Crişan. Regizorul a mai mărturisit că cel mai greu i-a fost să reproducă nuvela din capul lui Lucian, personajul principal, cel în jurul căruia a construit de altfel întreg filmul. Şi care, la fel ca Ghiţă al lui Ioan Slavici, este măcinat de gelozie.

Cristian Lolea a spus la rândul său că se bucură să ajungă acasă la filmul "Orizont" şi le-a spus orădenilor că speră că muzica din film a fost suficient de ardelenească, făcând referire la momentele de muzică populară specifice Bihorului.

La finalul discuţiilor, toţi spectatorii au fost invitaţi să ciocnească un pahar de şampanie şi să servească din gustările aduse de tatăl lui Marian Crişan, patronul unei brutării din Salonta.