Postul B1 a difuzat, vineri seară, imaginile în care vicepreședintelui Senatului, Mihai Goțiu, a fost agresat de Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, chiar în studioul televiziunii.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din studioul B1 TV şi în ea în care se vede cum sociologul Mirel Palada îl apucă pe Mihai Goțiu de gât și de păr și încearcă să-l dea cu capul de masa din studio. 

Imaginile cu bătaia administrată de fostul purtător de cuvânt al guvernului Ponta, vicepreşedintelui Senatului au ajuns pe masa anchetatorilor după au fost cerute postului nostru de televiziune în mod oficial de poliţişti, fiindcă parlamentarul USR a depus plângere penală împotriva lui Palada.

"Am depus plângerea penală. Fiind vorba despre ultraj, au informat Parchetul, iar Parchetul va prelua dosarul și va decide dacă va da curs acestei plângeri și va începe cercetările pe ultraj. Probabil voi fi contactat în funcție de decizia Parchetului sau de cei de la Procuratură sau cei de la Poliție. Deocamdată eu am depus doar plângerea și dovezile de la IML și cele de la Spitalul de Urgență. Mai departe, cercetările le vor face cei de la Poliție sau Parchet în funcție de decizia pe care o vor lua", a spus Goțiu.

„Pentru a nu mai exista dubii: am depus plângere penală împotriva lui Mirel Palada și nu am de gând să o retrag. Acesta a fost și va rămâne singurul meu mod de a mă apăra în fața agresiunilor: justiția”, a anunțat, pe contul său de Facebook, Mihai Goțiu, precizând că, de acum înainte, se va dedica reducerii comportamentelor violente prin mass-media.

După cum se ştie, agresiunea s-a produs miercuri seară, în pauza de publicitate a unei emisiuni.