În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre o modificare legislativă cu privire la taxa de poluare iar Guvernul a elaborat un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuprinsul căreia denumirea de "taxă de poluare" este înlocuită cu cea de "timbru de mediu".

Potrivit unui document al Ministerului Mediului noua taxă nu va mai prezenta greşelile taxei de plouare, respectiv nu va mai avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, nu va ţine cont de capacitatea cilindrică a autovehiculului, ci doar de emisia de dioxid de carbon şi nu va mai fi discriminatorie.

Dacă în ceea ce priveşte valorile şi capacitatea cilindrică soluţiile sunt discutabile, din punct de vedere al discriminării, noua taxă nu rezolvă absolut nimic deoarece în continuare taxa redenumită timbru de mediu se va aplica cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, menţinând discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiţie.

Mai mult, timbrul de mediu va fi datorat şi pentru autovehicule pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau a taxei pe poluare pentru autovehicule, precum şi a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, încălcându-se grav zeci de mii de hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii vizând greşita prelevare a taxei de poluare.

Este împotriva oricăror principii de drept să institui taxe în situaţii în care taxa datorată iniţial a fost declarată nelegală printr-o hotărâre irevocabilă a unei instanţe de judecată, o asemena măsură fiind previzibilă a declanşa un nou val de litigii pentru declararea ca nelegală a noii taxe instituite abuziv.

Până la intrarea în vigoare a noii taxe, instanţele de judecată rămân însă încărcate cu mii de litigii în care cetăţenii solicită restituitea taxelor de poluare prelevate nelegal, dobânda pe care o plăteşte statul cetăţeanului fiind egală cu dobânda percepută de către stat cetăţeanului pentru dările neachitate la timp.