Municipiul Timişoara a fost desemnat, vineri, Capitală Europeană a Culturii în 2021, în finală concurând şi Baia Mare, Bucureşti şi Cluj-Napoca. Oraşul de pe Bega a candidat cu un proiect care se numeşte "Luminează oraşul prin tine".

Numele oraşului recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România a fost făcut public vineri, într-o conferinţă de presă, la sediul Bibliotecii Naţionale a României din Bucureşti. Desemnarea a fost făcută de un juriului internaţional delegat de Uniunea Europeană.

"Competiţa a fost acerbă şi vie în România. Este incredibil impactul pe care îl are această arhitectură abstractă, concepere unei strategii culturale. Am văzut strategii inovative, am văzut cât de mult îşi doresc oraşele dialogul cultural cu familia europeană. Sunt convins că toate oraşele vor benefia de entuziasmul iscat cu ocazia acestei competiţii. Aş vrea să încurajez oraşele să păstreze această linie a inovaţiei", a declarat Karel Bartak, Head of Culture Unit în cadrul Comisiei Europene, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

Digi 24 aminteşte că oraşul de pe Bega este al doilea oraş românesc care primeşte acest titlu, după Sibiu în anul 2007. Conform raportului Ministerului Culturii, Sibiul a primit atunci 13 milioane de euro pentru proiectele culturale. Iar pentru că a devenit mai apoi un adevărat brand al ţării, câştigurile au fost pe măsură. Oraşul a încasat în jur de 200 de milioane de euro. Şi numărul turiştilor a crescut. În 2007 s-a dublat faţă de anul anterior. Orașul s-a situat, în 2009, pe locul 5, în topul celor mai căutate destinații culturale europene, după capitale precum Roma, Atena, Paris, Londra, conform studiului Atlas.

"Uneori, marile schimbări încep la colţ de stradă. În 1884, Timişoara a fost primul oraş din Europa continentală cu iluminare stradală electrică. În 1989, scânteile Revoluţiei împotriva regimului Ceauşescu s-au aprins pe străzile Timişoarei. În 2021, dorim să fim Capitala Europeană a Culturii pentru a putea împărtăşi aspiraţiile noastre cu restul Europei. Ne propunem să punem în mişcare energia civică. Pornind de la puternica metaforă a luminii, dorim să «exportăm» valorile în care credem în alte oraşe din Europa, pentru a stimula o atitudine deschisă, vizionară în rândul cetăţenilor. Sloganul campaniei este esenţa mesajului nostru: Luminează oraşul prin tine!", astfel începe dosarul final de candidatură al Timişoarei la prestigiosul titlu de Capitală Culturală Europeană.

Prezent la festivitate, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a declarat "foarte emoţionat". "Vreau să mulţumesc comunităţii timişorene, este o victorie de echipă, toţi timişorenii au contribuit. Vreau să mulţumesc şi echipei de proiect, pentru că au muncit enorm şi au muncit competent. A fost dăruire. Mulţumesc administraţiei şi consilierilor locali. Mulţumesc tututror. Liderilor bisericilor, rectorilor tuturor instituţilor, liderilor comunităţilor etnice. Suntem conştienţi că greul acum începe, este o răspundere uriaşă, pe parcursul celor cinci ani care urmează vom exercita, sper, cu onoare acest prestigios titlu", a declarat Robu.

Mai mult decât un festival cultural, titlul de Capitală Europeană a Culturii aduce în discuţie rolul culturii în viaţa unui oraş şi modalitatea sustenabilă în care aceasta poate contribui la prosperitatea cetăţenilor şi a oraşului. Titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) este atribuit unui oraş din Uniunea Europeană, din ţări candidate sau pre-candidate, pe durata unui an. Până în 2019, 60 de oraşe vor fi deţinut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Programul este considerat a fi iniţiativa culturală emblematică a Uniunii Europene, scrie Mediafax.

Începând din 1985, Uniunea Europeană desemnează unul sau două oraşe, din ţări candidate sau pre-candidate, drept Capitală Europeană a Culturii. Se aşteaptă ca oraşele alese să prezinte, timp de un an, un program cultural inovator şi susţinut care să accentueze bogăţia, diversitatea şi similarităţile culturii europene în faţa unui public internaţional.

În 2021 atât România, cât şi Grecia, vor găzdui câte o Capitală Europeană a Culturii, mai scrie Mediafax.