Cimitirul Municipal s-a umplut de lume marţi, la amiază, când a fost programată înmormântarea Marioarei Maghiar, soţia fostului rector al Universităţii, Teodor Maghiar.
Lume-lume
Cu jumătate de oră înainte să înceapă slujba, în jurul capelei Haşaş s-au adunat zeci de persoane, astfel că la momentul începerii serviciului religios pentru Marioana Maghiar erau de faţă peste 700 de persoane (după aproximările unora, însă ar fi participat chiar 2.000 de oameni, ţinând cont şi de cei care au venit şi au stat doar câteva minute).
Ritualul a fost condus de PS Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, însoţit de peste 30 de preoţi, dar şi de călugări şi călugăriţe, între care şi Maica Mina, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Oradea.
De asemenea, lângă soborul de preoţi ortodocşi a stat şi episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, împreună cu câţiva preoţi greco-catolici.
Aşa cum era de aşteptat, la înmormântare au fost prezenţi mulţi universitari orădeni (în frunte cu rectorul Cornel Antal, prorectorul Iacob Hanţiu, Lia Pop, Vasile Marcu), fostul primar al Oradiei Petru Filip împreună cu soţia Valeria, fostul primar interimar Mihai Groza, proaspătul fost viceprimar Gheorghe Carp, o mulţime de medici (ca Dumitru Mohan, Petru Chitulea, Doru Crăiuţ, Ovidiu Laurean Pop, Carmen Pantiş) şi şefi de instituţii (precum prefectul Gavrilă Ghilea, şeful Finanţelor, Ioan Mihaiu şi şeful Gărzii de Mediu, Călin Mocan, adjunctul de la Casa de Pensii, Ioan Pantea). De asemenea, au fost prezenţi şi parlamentarii PSD Ioan Mang, Sonia Drăghici şi Ioan Sorin Roman.
De-a lungul întregii slujbe, Teodor Maghiar a plâns lângă sicriul soţiei sale. De altfel la eveniment au fost alocate şi trei ambulanţe Pelican, care să transporte persoanele cărora, eventual, li s-ar fi făcut rău.
În braţele soţului
Primul care a luat cuvântul a fost episcopul Sofronie, autorul unui panegiric în care a prezentat-o pe defunctă ca fiind o femeie extrem de puternică. "Sora noastră Marioara simte dragostea tuturor celor care au venit", a spus episcopul, făcând referire la cei mulţi prezenţi. "A fost o femeie puternică, care a trecut prin încercări multe şi grele, dar a avut parte şi de multe bucurii", a zis Sofronie.
Episcopul a vorbit şi despre momentul morţii soţiei fostului rector. "A murit în braţele iubitului ei soţ, cea mai mare dovadă de iubire. Dumnezeu aşa a vrut, ca ultimele clipe ale vieţii să le petreacă cu cel pe care l-a iubit şi-l va iubi în veşnicie", a spus episcopul, făcând referire la faptul că Marioara Maghiar a murit sâmbătă, la Spitalul privat Pelican (deţinut de familie) după ce i se făcuse rău în maşina unde se afla cu fostul rector. Ulterior, preotul Vasile Sabău, avea să explice că soţii ieşiseră atunci la o plimbare spre Marghita, iar Marioara Maghiar a suferit un infarct.
La un moment dat, PS Sofronie a subliniat un aspect care era, oarecum, evident: că mulţi dintre cei prezenţi erau acolo, de fapt, pentru Teodor Maghiar, nu neapărat fiindcă ar fi cunoscut-o pe răposată. "Noi suntem aici din respect pentru sora noastră Marioara şi din dragoste şi dorinţă de a-l îmbărbăta pe fratele nostru Teodor. Să nu se grăbească să o urmeze, pentru că familia, Universitatea, Oradea şi Bihorul mai are nevoie de el încă multă vreme", a zis episcopul, precizând apoi că soţii Maghiar au făcut binefaceri şi bisericilor ortodoxe.
Pomană pentru toţi
Preotul Vasile Sabău, care cunoaşte familia Maghiar de peste 25 de ani, a numit-o pe Marioara Maghiar "Maica noastră", vrând să sublinieze că defuncta a fost dedicată atât Bisericii, cât şi deopotrivă celor doi fii ai ei, Adrian şi Doru Maghiar.
După slujbă, cei prezenţi au mers şi la locul de veci pregătit pentru soţia fostului rector şi anume împrejumuit, iar când sicriul a fost lăsat în pământ, printre toţi s-a aşternut liniştea. La braţ cu cei doi fii, dar şi cu nepoţii, Teodor Maghiar a plâns minute în şir.
La locul îngropăciunii, înghesuiala, lipsa de respect şi dorinţa de a vedea şi de a fi văzuţi i-a făcut pe mulţi să se caţere, la propriu, peste mormintele din jur.
În timp ce cunoscuţii îi prezentau condoleanţele, fostul rector le-a spus tuturor că îi aşteaptă la cantina Universităţii, la tradiţionala pomană. "Veniţi toţi, nu ne faceţi de minune", a cerut Maghiar fiecăruia dintre participanţi.
Marioara Maghiar avea 69 de ani şi a decedat sâmbătă, în urma unui infarct. În luna martie a acestui an, ea şi soţul ei ar fi împlinit 50 de ani de căsnicie.