Omul de afaceri orădean Tibor Tincău, care a preluat în urmă cu două săptămâni pachetul de control al producătorului de solvenţi chimici Sinteza Oradea, ar putea fi obligat să lanseze ofertă publică de preluare obligatorie, după ce şi-a majorat participaţia în companie de la 28,13% la 80% din capital.

Potrivit reglementărilor în vigoare ale pieţei de capital, redate de Ziarul Financiar, "orice acţionar care ajunge în mod concertat să deţină peste 33% sau peste 50% din acţiunile unei companii listate este obligat ca în termen de trei luni de la dobândirea poziţiei de control să deruleze ofertă publică de preluare adresată acţionarilor minoritari, care în cazul de faţă deţin 20% din titlurile Sinteza".

Tincău a cumpărat în ultima şedinţă de tranzacţionare din anul 2011, prin intermediul firmei Chemark Invest pe care o controlează, un pachet de 51,9% din acţiunile Sinteza Oradea în cadrul unei tranzacţii în valoare de 19,93 milioane de lei (4,67 milioane de euro) şi a plătit un preţ mediu de 0,581 lei/unitate.

Potrivit ZF, preţul din ofertă pe care l-ar putea primi minoritarii de la Sinteza va ţine cont de cel mai mare preţ oferit de cumpărător în ultimele 12 luni, iar dacă acesta nu poate fi identificat, de preţul mediu de tranzacţionare a titlurilor Sinteza din ultimele 12 luni anterioare realizării tranzacţiei, de valoarea activelor nete pe acţiune ale companiei şi de o evaluare făcută de un evaluator independent.

Tibor Tincău a cumpărat pachetul de control al Sinteza la un preţ de 0,581 lei/unitate, nivel cu 11,7% mai ridicat decât cotaţia de ieri de pe bursă, de 0,52 lei/acţiune. În aceste condiţii, omul de afaceri ar trebui să scoată din buzunar circa 1,8 mil. euro pentru a prelua restul de 20% din acţiuni de la minoritari, mai scrie sursa citată.

Dacă se vor lua în considerare activele nete ale companiei de la ultimele raportări auditate, cele din data de 31 decembrie 2010, când acestea se cifrau la 168,9 milioane de lei (39,3 milioane de euro), ar rezulta un preţ de circa 2,55 lei pentru o acţiune Sinteza, de circa cinci ori mai ridicat decât cel actual de pe bursă, de 0,512 lei/unitate. Acest preţ ar avantaja cel mai mult minoritarii şi oferta s-ar cifra în acest caz la 33,7 milioane de lei (7,8 milioane de euro), însă este puţin probabil ca preţul din ofertă să se apropie de acest nivel având în vedere că este de peste patru ori mai ridicat decât cel plătit de Tincău pe pachetul majoritar.

Până la preluarea pachetului de control, acţiunile Sinteza s-au tranzacţionat în ultimul an între 0,2 şi 0,3 lei/unitate. Compania a înregistrat pierderi în primele nouă luni, care s-au cifrat la 1,6 milioane de lei, şi a avut afaceri de 19 milioane de lei.

Mai puţin cunoscut bihorenilor, Tibor Tincău este o prezenţă discretă în viaţa publică, dar a devenit o prezenţă constantă în topul celor mai bogaţi români, derulând afaceri în transport, comercializarea de carburanţi şi imobiliare, cea mai cunoscută companie a sa fiind TWT (Trans World Trading). În urmă cu trei ani, averea sa era estimată la aproape 50 milioane de euro.