Deşi a trecut binişor de 70 de ani şi legea nu-i mai dă voie să presteze în învăţământ, fostul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Mircea Ifrim, a cerut prelungirea activităţii la catedră, pe motiv că el ar fi, de fapt, cu 4 ani mai tânăr.

Iar ca să fie crezut, a depus la secretariatul facultăţii o copie a diplomei de doctorat pe care şi-a modificat grosolan anul naşterii, de la 1939 la 1943. Concluzia fiind, deci, că nu are decât 66 de ani.

Catedra de anatomie, iar apoi şi Senatul Universităţii, i-au dat însă cu flit, demonstrându-i contrariul cu acte oficiale în original: propria-i carte de muncă.

Bihorel crede totuşi că fostul decan mai are o şansă să se facă mai tânăr, şi nu doar cu 4 ani: pur şi simplu, să insiste în continuare, până când se va prinde toată lumea că, de fapt, are doar 63 de ani, fiindcă îi lipsesc... cei 7 de acasă.