O echipă formată din 21 de tineri voluntari din 10 ţări, elevi şi profesori de la şcoala "American International School – Salzburg", au ajuns în judeţul Bihor pentru a construi, voluntar, case pentru sărmani.

Potrivit unui comunicat al fundaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş, voluntarii se află în judeţul nostru în perioada 24-27 octombrie.

"Tinerii sunt pentru prima dată în România şi provin din 10 ţări de pe trei continente: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA şi Ucraina. Şcoala din Austria nu este însă la prima acţiune de acest fel, voluntarii proveniţi de aici fiind prezenţi pentru al V-lea an în Bihor pentru a sprijini asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş în proiectele pe care le derulează", arată comunicatul Habitat.

Concret, tinerii voluntari vor construi case în Oradea şi Hidişel. Printre beneficiarii noilor locuinţe se numără Alex, băiatul îngrijit de bunică din Hidişel, sau tinerii care au crescut în familii adoptive de la fundaţia "Căminul Felix" din Oradea.

Elevii au venit în Bihor în cadrul programului şcolar CAS (Creativity, Action, Service) necesar pentru a obţine diploma de bacalaureat recunoscută la nivel internaţional. Practic, ei sunt învăţaţi, astfel, să fie activi în cadrul comunităţii şi cum pot să-i ajute pe cei din jurul lor.

Voluntariatul este considerat de importanţă majoră pentru dezvoltarea tinerilor, motiv pentru care sute de elevii sunt implicaţi anual în activităţile umanitare sau de voluntariat organizate de şcoală sau alături de organizaţii non-profit, mai transmite Habitat.

"Sunt foarte entuziastmat de ce se întâmplă aici! Pentru mine este un sentiment extraordinar să văd cum tineri din toată lumea lucrează împreună pentru un bine comun. Mă bucur că am ales să vin în România alături de Habitat pentru că aici învăţ ceva şi foarte util, dar în acelaşi timp şi ajut pe cineva care are mare nevoie direct de sprijinul meu. Cu siguranţă le voi recomanda colegilor mei să vină să construiască locuinţe în Beiuş anul viitor!", a declarat Konstantin, unul din elevii participanţi la proiectele anterioare, originar din Bulgaria.

În cadrul vizitei lor în România, tinerii voluntari vor participa şi la alte activităţi şi vor avea parte şi de surprize din partea ONG-ului. Între altele, ei vor avea parte de o seară tradiţională românească, cu dansuri şi cântece populare din Bihor, vor gusta din bucatele specifice locului şi vor vizita un orfelinat. În funcţie de timpul disponibil şi puncte de interes din apropiere precum zona istorică a Oradiei, Băile Felix sau Băile 1 Mai.