Deşi nu a evoluat tocmai rău, echipa orădeană de baschet masculin CSM LPS Bihorul a fost învinsă vineri în deplasare, la Timişoara, de către echipa locală BC Timba, la o diferenţă de 10 puncte, cu scorul de 92-82.

Meciul a contat pentru etapa a IV-a a campionatului Diviziei B, Seria a IV-a, şi a adus echipei orădene a treia înfrângere din tot atâtea posibile.

Jocul a început foarte bine pentru gazde, care la finele primului sfert conduceau cu scorul de 27-13. Deşi s-a mai echilibrat un pic, diferenţa a crescut şi-n sfertul al doilea, perioadă de timp pe care bănăţenii şi-au adjudecat-o cu scorul de 27-17.

Pauza mare s-a dovedit a fi însă un sfetnic bun pentru orădeni, care au revenit de la vestiare mult mai motivaţi şi au reuşit un sfert al treilea incredibil de bun, reuşind să înscrie 29 de puncte, timp în care au primit doar 12.

Din păcate, chiar dacă au evoluat bine şi-n ultimele 10 minute, gazdele s-au trezit pe final şi au reuşit să le taie din elan elevilor antrenorilor Călin Pop şi Alin Cureş, care au cedat acest ultim sfert cu scorul de 23-26.

Astfel, cu rezultatul final de 92-82, formaţia gazdă a reuşit să se impună în acest joc, trecând în fruntea clasamentului, cu trei victorii din tot atâtea posibile.

De la orădeni în jocul de la Timişoara, cel mai eficace jucăror a fost Andrei Pascu, autor a 22 de puncte, urmat de Andrei Ciordaş, cu 18 puncte, Horia Hora, cu 16, Cristian Chereji, care a înscris 13 puncte, Laviniu Andrei, cu 10, şi Raul Pop, marcator a 3 puncte.

De la gazde, Florin Popa a fost cel mai bun jucător, cu 23 de puncte, urmat de Daniel Pătru, cu 16, şi Bogdan Cormoş, marcator a 15 puncte.

Celălalt meci al etapei este programat duminică, de la ora 12.30, la Cluj, între U Mobitelco II şi West Olympia Phoenix Arad.


Divizia B de baschet masculin, Seria a IV-a, Etapa a IV-a:

Vineri:

BC Timba Timişoara - CS Municipal II LPS Bihorul 92-82

Duminică:

U Mobitelco II Cluj - West Olympia Phoenix Arad


Clasament:

1. BC Timba 6 p
2. BC Timişoara 5 p
3. U-Mobitelco 3 p
4. CS Municipal 2 LPS Oradea 3 p
5. West Olympia Phoenix Arad 1 p