Înfiinţată recent, Asociaţia "Cavalerii fluierului" din Oradea este tot mai activă. După cursul pentru tinerii arbitri, organizat în Băile 1 Mai şi la care au participat nume grele din arbitrajul românesc, precum Alexandru Tudor, Alexandru Deaconu sau Cristian Balaj, organizaţia a anunţat de curând alte trei proiecte, în scopul dezvoltării arbitrajului bihorean şi al susţinerii tinerilor.

Astfel, marţi, la Complexul  Hotelier Perla din aceeaşi staţiune bihoreană, Băile 1 Mai, va avea loc un schimb de experienţă între Asociaţiile Judeţene de Fotbal şi Comisiile Judeţene de Arbitri din Bihor, Satu Mare şi Maramureş. Proiectul care cuprinde diferite dezbateri şi discuţii între cele trei delegaţii îi va aduce la aceeaşi masă pe şefii AJF - urilor şi CJA - urilor din cele trei judeţe, Valer Vancea şi Cornel Pantea din Bihor, Ştefan Szilaghi şi Istvan Kovacs din Satu Mare, respectiv Cristian Balaj şi Zoltan Szekely, din Maramureş. La finalul discuţiilor sunt programate şi meciuri între reprezentanţii celor trei delegaţii, pe terenurile sintetice ale complexului Perla.

Prin cel de-al doilea proiect, asociaţia doreşte să atragă tinerii cu vârste între 14 şi 25 de ani, astfel că 40 de tineri bihoreni să poată susţine cursul va fi gratuit. "Dacă vor fi mai mulţi înscrişi selecţia pentru locurile fără plată se va face în urma unei testări fizice", a declarat Laurenţiu Danşa, preşedintele Asociaţiei "Cavalerii fluierului".

Pentru înscrieri la acest curs, tinerii sunt aşteptaţi în perioada 8-24 octombrie la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor, din Oradea, strada 1 Decembrie, nr. 1-3.

În fine cel de-al treilea proiect din această perioadă îl reprezintă "achiziţia de echipament pentru arbitri din cadrul Comisiei Judeţene în vederea completării celui existent". Conform, iniţiatorilor, sunt vizate în special pentru a fi achiziţionate, geci de iarnă.

Costul total al celor trei proiecte este de 39.750 lei, din care 29.750 sunt fonduri nerambursabile, 10.000 lei fiind contribuţia asociaţiei. Primul proiect, cel de marţi, are un buget de 15.000 de lei, cel de-al doilea, cursul pentru tineri, de 8.000 de lei, iar al treilea, privind achiziţia de echipament, 16.750 de lei.