Fundaţia Comunitară Oradea invită tinerii din judeţ la un eveniment gratuit, "Dincolo de Înfrângeri", ce promite să aducă în prim-plan legătura esenţială dintre sport, sănătatea mintală şi capacitatea de a înfrunta adversităţile.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de FCO, conferinţa, ce va fi prima dintr-o serie de evenimente similare, este găzduită de Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea, în Sala F003 a facultății, şi va avea loc duminică, 14 aprilie, începând cu ora 15.

Evenimentul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani şi îşi propune să îi inspire pe aceștia prin intermediul unor personalităţi din domeniul sportului şi al psihologiei sportive.

Printre aceştia se numără Ioan Popoviciu, psiholog sportiv şi fondator al Asociaţiei pentru Psihologia Sportului din România, Radovan Markovic, antrenor secund al echipei de baschet CSM Oradea şi fost jucător al echipei între anii 2013-2017, Bianca Benea, campioană europeană la scrimă (tineret), și Ovidiu Tirla, campion mondial la înot în ape îngheţate şi manager sportiv al evenimentului caritabil Swimathon Oradea.

Printre subiectele abordate se vor număra importanţa mişcării regulate pentru gestionarea stresului şi anxietăţii, disciplina necesară în sport şi munca în echipă.

Accesul la conferinţă este gratuit, însă cei interesaţi sunt rugaţi să îşi rezerve un loc în sală prin intermediul unei înscrieri online.

"Dincolo de Înfrângeri" este organizat de Fundaţia Comunitară Oradea în colaborare cu echipa de proiect "Dincolo de fizic", formată din doi tineri sportivi, Petra Jurău şi Constantin Trip. Aceştia au obţinut finanţarea proiectului prin programul Bursa Talentelor şi îşi propun să promoveze o perspectivă holistică asupra sănătăţii, în care sportul şi activităţile fizice sunt văzute ca mijloace esenţiale pentru menţinerea performanţei şi a unei minţi sănătoase şi echilibrate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!