Sportivii secţiei de judo de la Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul au participat în primele zile ale acestei săptămâni la întrecerile etapei Campionatului Naţional U20 de la Deva, de unde s-au întors cu 11 clasări pe podium. Dintre acestea, 4 au fost pe prima treaptă a podiumului de premiere.

Cei care s-au remarcat în mod evident şi au ocupat primul loc sunt Mădălina Pantea, la 70 kg, Lorena Podelenczki (foto), la 78 kg, Răzvan Bodea, în cadrul categoriei 90 kg, şi Bogdan Bondar, în limitele categoriei 100kg.

Comportări foarte bune au avut, chiar dacă nu au câştigat întrecerile, şi Georgiana Pantea, la 63 kg, Mircea Pop, în cadrul categoriei 66 kg, şi Florin Avram, la +100 kg, situaţi pe treapta a doua.

Pe locul III s-au situat Rareş Trif, la 60 kg, George Radac, la 81 kg, Dănuţ Herce, la 90 kg, şi Sorin Petrică, în cadrul categoriei +100 kg.

Deşi nu s-au clasat pe podium, Bianca Bibarţ, la 52 kg, şi Andrei Stoica, la 66 kg, au avut o evoluţie apreciată, încheind întrecerile pe locul V.

Tinerii judoka de la CSS LPS Bihorul sunt pregătiţi de antrenorii Aurelian Fleisz şi Alexandru Goncearenco.