Clubul Kiwanis Art Oradea invită orădenii miercuri, de ziua oraşului, la gala "Tinerele talente omagiază Oradea", eveniment în cadrul căruia, de la ora 19, la Liceul de Artă vor urca pe scenă tineri muzicieni orădeni care au putut fi ascultaţi în această vară în Pasajul Vulturul Negru. Ei au fost implicaţi în proiectul "Vara Muzicală Orădeană", iniţiat de acelaşi club cu scopul de a sprijini tinerele talente ale oraşului.

Miercuri, pe scenă vor urca pianiştii Bogdan Bohuş, Nicolae Mihăilă, Ana Negruţiu, Iulia Raţiu Iohanna Balint (acompaniator), flautista Anca Negruţ, violonista Olah Blogarka, precum şi vocaliştii Ferenczy Orsolya (soprană), Maria Maierkuk (soprană), Măriuca Popa (mezzosoprană), Tasnadi Melinda (soprană), Tasnadi Ferencz (bariton) şi Viktor Iosif (contratenor).

Se vor cânta piese de Liszt, Dvorak, G. Puccini, Chopin, Bartok, Debussy, Mozart şi Vivaldi.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Oradea, Facultatea de Muzică a Universităţii din Oradea, Liceul de Artă şi Casa de Cultură a Municipiului.