Holul Bibliotecii Universităţii din Oradea va găzdui miercuri târgul de oferte International Study Day, în cadrul căruia orice tânăr interesat, indiferent că e sau nu student al Universităţii orădene, va putea afla cum poate studia în străinătate.

Concret, la târg vor fi prezentate posibilităţile de studiu universitare şi postuniversitare din Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, cerinţele de admitere, sursele de finanţare, dar şi testele de limbă engleză şi franceză necesare la admitere.

"Evenimentul este organizat de Comisia Fulbright Româno - Americană, British Council, DAAD şi Campus France cu sprijinul Universităţii din Oradea şi va include prezentări interactive dedicate elevilor de liceu, studenţilor sau absolvenţilor de studii universitare. La târg poate participa orice persoană intersată de astfel de programe de studiu", se arată într-un comunicat al Universităţii orădene.