Purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Lucian Ungur, a anunţat rezultatele Conferinţei ordinare de alegeri din cadrul TSD Oradea care s-a desfăşurat marţi seară.

Astfel, cei 135 de tineri prezenţi la întâlnire l-au ales preşedinte pe fostul preşedinte interimar al TSD Oradea, Liviu Sabău Popa, cu majoritate de voturi, a precizat Lucian Ungur. Sabău are 29 de ani, este angajat al Facultăţii de Protecţia Mediului şi în acelaşi timp account manager coorporate la Romtelecom. Este de profesie economist, dar, potrivit CV-ului, e şi student la Drept.

Tot marţi seară a fost ales şi noul Consiliu Municipal al TSD Oradea, compus din 67 de membri, precum şi cei 56 de tineri orădeni care vor participa duminică la Conferinţa Judeţeană a tinerilor social democraţi. Apoi, Consiliul municipal a ales atât secretara executivă a organizaţiei, pe Denisa Gordan, cât şi 9 vicepreşedinţi.

"De menţionat că tot cu această ocazie au fost anunţate primele două candidaturi la funcţia de preşedinte al TSD Bihor, care va fi ales duminică. Candidaţii sunt: Emilian Pavel, actual preşedinte al TSD Bihor, şi Marius Sticlaru, membru activ al organizaţiei municipale", a mai arătat Ungur.

Delegaţii au mai votat, marţi seară, şi să îl susţină pe Liviu Sabău pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la judeţ.