Asociația "Gata Oricând" din Oradea a organizat în luna august o tabără de voluntariat de două saptămâni în cadrul proiectului "Voluntariat pentru tineri, tineri pentru comunitate" finanțat cu 2840 lei de Autoritatea Naţională pentru Sport și Tineret prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor. Acest proiect, care a marcat Anul Internațional al Voluntariatului, a creat tinerilor o ocazie să se implice în problematica ariilor protejate și a comunităților rurale din Bihor.
Tabăra a avut loc la Damiș, la Centrul de Resurse şi Promovare Turistică al ECOTOP Oradea, în aria protejată de interes european Natura 2000 "Defileul Crișului Repede-Pădurea Craiului", unde Andrei Acs, responsabil din partea custodelui Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, i-a informat pe voluntari despre ce înseamnă o arie protejată.
La tabără au participat 15 tineri voluntari, câțiva elevi şi majoritatea studenți la diverse specializări, printre care psihologie și geografie. Timp de două saptămâni, tinerii s-au deplasat și au realizat peste 300 de interviuri cu persoane din diverse sate incluse în aria protejată, ca Roșia, Remetea, Bratca, Drăgoteni. Sătenii au fost întrebați dacă sunt de acord cu ideea de arie protejată și dacă sunt receptivi la dezvoltarea turismului și promovarea tradițiilor locale.
Potrivit coordonatorului de proiect, Raluca David, pentru turism oamenii locului s-au arătat deschiși, însă cu privire la protejare au fost nehotărâți. „Să se protejeze căprioarele, dar nu și lupii", au spus mulți săteni, dovedind că nu prea ştiu ce anume face obectul protecţiei: peșterile, liliecii, animalele sălbatice.
Părerile au fost împărțite și în legătură cu tradițiile: unora li se par inutile, alții s-au grăbit să invite voluntarii în gospodărie să le arate războaie de țesut și porturi populare. În schimb, oamenii au fost aproape unanimi în a condamna tăierile masive ale pădurilor.
Voluntarii au fost încântați de experiența trăită. „Această tabără a fost combinația ideală între muncă, prietenie, dar și informare. Pe lângă faptul că obiectivul proiectului a fost atins, am avut ocazia de a întâlni oameni, majoritatea din sectorul ONG-urilor, cu o experiență de viață uimitoare, de la care ai ce învăța despre orice. Oamenii din comunități m-au impresionat și ei: mulți nu aveau nici 8 clase dar erau atât de deschiși! Ne-au servit cu brânză și cozonac. Majoritatea voluntarilor au întrebat la sfârșit când va fi următoarea tabără pentru că vroiau să se implice în continuare cu persoanele din comunități. Fără doar și poate, aș mai repeta aceste două săpămâni", a spus Anca Bugariu, studentă.
Tinerii voluntari promit să revină cu o conferinţă de presă legată de rezultatele prelucrate ale chestionarelor luate ţăranilor din aria protejată.