Incidentul s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 10, în sensul giratoriu de la ieşirea din oraş spre Sânmartin.

"Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Pietroasa, ce conducea un TIR, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, în curbă, şi s-a răsturnat", a explicat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În urma incidentului, lemnele cu care era încărcat autotrenul s-au împrăştiat pe carosabil şi pe spaţiul verde din sens.

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a ajuns imediat la faţa locului, pentru a preîntâmpina o posibilă explozie, deoarece pe carosabil s-a format o pată umedă.

"S-a acţionat preventiv, deoarece s-a crezut că erau scurgeri de combustibil, dar nu a fost cazul", a declarat lt. Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al ISU.

Şoferul TIR-ului a fost dus la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale dar, potrivit poliţiştilor, a avut doar leziuni uşoare.