Preşedinta comisiei de integritate a Alianţei România Dreaptă (ARD), Monica Macovei, a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că verificarea candidaţilor la alegerile parlamentare a fost finalizată, iar soarta celor cu aviz negativ este în mâna copreşedinţilor ARD.

"Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă a finalizat verificarea celor 502 candidaturi transmise până pe 24 octombrie 2012, care aveau documentele complete. În urma evaluării, Comisia a decis prin vot să acorde aviz negativ pentru 36 de candidaturi, câteva dintre acestea fiind intre timp înlocuite", a anunţat Monica Macovei într-un comunicat.

Între PDL-iştii cu probleme de etică se numără şi doi bihoreni, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, şi preşedintele interimar al partidului, fostul prefect Gavrilă Ghilea, în cazul cărora însă, se pare, conducerea partidului a aprobat candidaturile.

Pe de altă parte, membrii comisiei de etică a ARD au decis să nu mai analizeze contestaţiile depuse de nemulţumiţi, remiţându-le spre soluţionare co-preşedinţilor Alianţei, adică liderilor PDL, PNŢCD-Pavelescu, Forţei Civice (MRU) şi Fundaţiei Creştin-Democrate (Adrian Papahagi şi Teodor Baconski). Membrii Comisiei Macovei sunt nemulţumiţi că unii lideri au comentat deciziile sale şi, în anumite cazuri, au trecut peste ele.

Comunicatul lui Macovei mai precizeză că "decizia finală privind candidatura celor care au primit aviz negativ din partea comisiei şi componenţa listei finale a candidaţilor este răspunderea partidelor din alianţă".

Conform aceleiaşi surse, evaluarea candidaturilor s-a făcut pe baza informaţiilor transmise de candidaţi şi prin verificări riguroase la Registrul Comerţului, pe site-urile oficiale de licitaţii şi ale instituţiilor publice care au contracte, pe baza comunicărilor oficiale şi documentelor aflate pe paginile de internet ale Agenţiei de Integritate, ale parchetelor şi în baza de date a Portalului instanţelor de judecată. "Am folosit şi informaţii din presă coroborate cu informaţii de la instituţiile publice", arată comunicatul lui Macovei.

Pe de altă parte, Gavrilă Ghilea, care va candida pentru un loc în Senat în colegiul 3 (Oradea sud-Salonta) a declarat pentru BIHOREANUL că în ceea ce priveşte candidaturile avansate de PDL Bihor nu au ridicat probleme, iar acestea "au rămas definitive aşa cum a decis conducerea organizaţiei judeţene".

La rândul său, fostul preşedinte al CJ Bihor, Radu Ţîrle, care va candida în colegiul 2 Senat (Aleşd-Beiuş-Ştei), a declarat că pe el nimeni nu l-a anunţat că e incompatibil. "Când am depus documentele, într-adevăr era o întrebare dacă am fost în ultimii 5 ani la un alt partid şi eu am spus că da, şi am explicat şi condiţiile, că am plecat din PNL pentru că n-am mai fost lăsat să candidez la Consiliul Judeţean, ca să continui cele 10 proiecte pe care le-am început ca preşedinte de CJ, dar mai multe nu ştiu", a spus Ţîrle.