Peste 1.300 de bihoreni speră să prindă un loc la catedră în următorul an școlar și s-au înscris la examenul de titularizare, a cărui probă scrisă este programată miercuri.

Mai precis, potrivit unei informări făcute de Inspectoratul Școlar, sunt înscriși 1.306 candidați, din care 236 absolvenți de facultăți din acest an, iar 1.070 din anii trecuți.

Concurența este mare: în Bihor sunt disponibile doar 103 posturi complete și pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 94 sunt la unități de învățământ din mediul urban, iar 11 în mediul rural.

Pe lângă aceste posturi titularizabile, în grădinițele și școlile din Bihor mai sunt disponibile 1.345 de posturi sau fracțiuni de catedre, din care 660 la orașe și 685 la sate. „După finalizarea concursului, vor avea loc ședințe de repartizare conform calendarului mobilității”, a transmis IȘJ Bihor.

Examenul scris de miercuri se va desfășura în patru centre din Bihor, amenajate la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea (pentru învățământul special, arte și învățătoare în limba română), Școala Gimnazială „Dacia” Oradea (pentru religie și educatoare în limba română), Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea (pentru învățătoare și educatoare în limbile minorităților naționale, limbi materne respectiv moderne, istorie, geografie, științe socio-umane, limba și literatura română) și la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea (pentru disciplinele tehnice, științe și educație fizică și sport).

Examenul va începe la ora 9, iar candidații trebuie să fie prezenți în sală până la ora 8.

Afișarea rezultatelor inițiale este programată pentru data de 18 iulie, contestațiile se vor înregistra între 18 și 19 iulie, iar notele finale se vor afișa pe 26 iulie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!