Pentru a doua oară în decurs de o săptămână, Oradea este gazda unei prezentări a tehnologiei europene privind transportul urban de persoane. Compania Pojajzdy Szynowe PESA Bydgoszcz va expune luni, între orele 13:00 şi 18:00, în parcarea de la Era Shopping Park modelul PESA Swing, ieşit direct din fabrica poloneză.

Prezentarea de luni este a doua de acest gen, după ce arădenii de la uzina Astra şi-au promovat noul Imperio joi, tot în parcarea de la Era Park. Evenimentul, organizat tot de către OTL, nu a tras însă prea mulţi curioşi. Conducerea regiei speră ca măcar acum să capteze o mai mare atenţie a publicului călător din Oradea.

Polonezii de la PESA sunt cei care au câştigat licitaţia pentru furnizarea de tramvaie municipalităţii de pe Someş şi au adus în Cluj Napoca primul tramvai Swing la sfârşitul lunii mai.

Tramvaiul care va fi prezentat luni la Oradea este a patra garnitură, dintre cele 12 achiziţionate de Regia Autonomă de Transport Urban Cluj, informează Compania Oradea Transport Local, co-organizatorul prezentării de la Era Park. Adusă pe un trailer, garnitura va poposi la Oradea în drumul său către Cluj, venind direct din fabrică.

Parcul auto al OTL s-a înnoit din urmă cu patru ani cu zece tramvaie Siemens, cumpărate de fosta administraţie la preţul de 2,7 milioane de euro garnitura, plus TVA.