La Bunteşti, atât primarul Sorin Degău, cât şi vicele Traian Turle, sunt fraţi întru PDL. Cu toate astea, scandalurile se ţin lanţ de la alegeri încoace, iar săptămâna trecută au culminat, într-o şedinţă de partid fulger, cu excluderea din organizaţie a vicelui.

Supărarea primarului se trage de la faptul că Turle a fraternizat cu consilierii USL-işti ca să se facă viceprimar şi a stricat astfel jocurile edilului, care trasase ca sarcină de partid consilierilor PDL-işti să voteze toţi pentru consilierul peremist, Dan Toma, fost viceprimar în mandatul trecut.

De ce nu-i convenea însă lui Degău propriul coleg de partid în Primărie? D-aia, pentru că e mai băgăreţ de felul lui şi mai interesat de mersul lucrurilor prin comună, nu ca predecesorul său, ale cărui atribuţii s-au rezumat în patru ani la muncile agricole în grădina primarului şi căpşunăritul prin Spania.

Evident că acum, decât să lucreze cu o sulă în coaste, Degău vrea să-l scoată şi din partid pe Turle. Nu de alta, dar ştie şi el vorba înţeleaptă: cum te ajută un coleg nu te toarnă nimeni!