Se anunţă competiţii puternice la Campionatul de Amatori şi Campionatul Firmelor şi Instituţiilor Publice din Bihor, la minifotbal. Până miercuri seara, nu mai puţin de 71 de echipe s-au înscris la Baza Tineretului din Oradea, locul unde vor avea loc partidele.

Din cele 71 de echipe participante, 31 vor concura în Campionatul Amatorilor (Divizia A şi Divizia B), iar 40 în competiţia firmelor şi instituţiilor locale, care va avea două sau chiar trei serii.

Campionatele sunt organizate sub egida Federaţiei de Minifotbal din România, iar meciurile vor fi oficiate de arbitri acreditați.

Ultimele echipe înscrise sunt Justiția, Inter, Viitorul Oradea, Las Fierbinți, respectiv Emsil Techtrans, Auchan, Crinul Alb, DSVSA Bihor şi Mecanor.

„După cum se vede, minifotbalul este într-o continuă dezvoltare în Bihor. Sunt bucuros că există un aşa de mare interes pentru campionatele pe care le organizăm. Vom avea cel mai mare Campionat al Firmelor şi Instituţiilor Publice din ţară”, a declarat organizatorul competiţiilor, Spiridon Baltsavias.

Anul viitor, proprietarul Bazei Tineretului şi-a propus să organizeze la Oradea faza finală a Campionatului Național al Firmelor, la care e de aşteptat să se califice cât mai multe echipe din judeţul Bihor.