"Ţin să precizez că a lucrat ca ofiţer activ şi vicecomandant al Grupului de Pompieri Bihor, care era subordonat Ministerului de Interne al lui Ceaşescu şi, la fel ca şi Miliţia, erau în subordinea Securităţii. Sunt împrejurări faptice, nu vreau să intru în discuţii", a declarat Laszlo Tokes, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Oradea.

Europarlamentarul a afirmat că "omul după prieteni se cunoaşte, iar pasărea după pene", susţinând că Lakatos l-a sprijinit pe preotul reformat Fazekas Laszlo, care a fost dovedit că a fost colaborator al Securităţii, să ajungă membru al Parlamentului. În plus, europarlamentarul a prezentat presei fotografii în care Lakatos apare însoţit de membri ai Guvernului ungar contestaţi pentru că ar fi fost colaboratori ai fostei poliţii politice.

"Ştiu că Lakatos nu figurează pe nicio listă, dar n-am spus decât faptele din trecutul lui, despre relaţia cu Fazekas Laszlo, fost preot din Marghita, care a fost dovedit că a fost colaborator şi că a şi fugit din ţară pentru asta. Am distribuit presei şi nişte poze de la Balul Fundaţiei Mecena, unde reprezentanţii Guvernului maghiar stau chiar lângă Lakatos. Nu necesită comentarii apartenenţa dânsului şi nici trecutul dânsului. Faptele vorbesc de la sine", a spus Tokes.

El a afirmat că şi traseul lui Lakatos în carieră este edificator. "La 22 de ani a ajuns la pompieri, în Partidul Comunist, iar la scurt timp a devenit vicecomandant al acestei instituţii", a spus el.

Alegeri comuniste

Poziţia fostului epioscop de Piatra Craiului a fost subliniată şi de Szilagyi Zsolt, colaborator al lui Laszlo Tokes şi şef al cabinetului de europarlamentar al acestuia la Bruxelles, care, la începutul anilor 2000 a fost contracaditatul lui Lakatos la şefia UDMR Bihor.

"Campania mea se baza tocmai pe faptul că le ceream liderilor care candidează să se lustreze. Întrebat de ziarişti dacă va susţine şi el acest proiect, Lakatos a răspuns: "Da da da, şi eu voi face". Acum, după 8 ani, se ridică întrebarea dacă legea îţi permite, dacă ai fost lider ales al maghiarilor bihoreni, de ce nu ai iniţiat lustrarea liderilor maghiari? Acest trio - Szabo Odon, Alexandru Kiss şi Lakatos - e şi acum la conducerea organizaţiei. De ce nici ceilalţi nu au cerut lustrarea lor?", a întrebat retoric Szilagyi.

El a completat că şi modul de organizare al alegerilor în UDMR aduce cu metodele comuniştilor. "N-au reuşit să-l facă preşedinte pe Lakatos, numai dublând numărul organizaţiilor judeţene. Erau 23, iar înainte cu o lună de alegeri l-au dublat", a mai spus Szilagyi, adăugând că era "de bun simţ" ca actualul deputat să nu fi acceptat să fie numit în fruntea maghiarilor bihoreni. "Metodele folosite de Lakatos şi de o parte dintre colegii mei din UDMR îmi amintesc de fostul sistem", a conchis fostul parlamentar.