Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes şi alţi doi parlamentari europeni, Sogor Csaba şi Winkler Iuliu, vor să deschidă marţea viitoare o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. Cei trei au lansat o invitaţie eurodeputaţilor şi presei, potrivit dcnews.ro.

Evenimentul ar urma să aibă loc pe 31 mai, în Parlamentul European. Invitaţia poartă sigla grupului PPE din care face parte şi PDL. Episcopul Laszlo Tokes a fost de-a lungul vremii un susţinător declarat al obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, spune că situaţia este îngrijorătoare, dar nu ar trebui ca lumea să cadă în isterie. "Pe lângă instituţiile europene sunt un fel de mici ambasade, reprezentanţe la nivel de oraş, microregiuni. Dar ele reprezintă unităţi administrativ-teritoriale ale statelor respective, recunoscute de legi, de constituţii. E o tâmpenie asta cu Ţinutul Secuiesc. Poate fi şi o provocare, un subiect care să sune bine în urechile unora", a comentat Ivan.

"Nu ştiu de ce domnul Tokes face asta. Probabil că e vorba şi de lupta dintre cele două partide maghiare din România. În rândurile PDL nu o să genereze îngrijorare pentru că ei l-au sprijinit pe Tokes la scaunul de vicepreşedinte. Pe noi ceilalţi însă ar trebui să ne îngrijoreze faptul că UDMR îşi coordonează activitatea mai mult cu europarlamentarii maghiari, că vorbesc doar maghiara. Îngrijorare e suficient, nu trebuie să ne isterizăm, am ştiut întotdeaună cu UDMR priveşte mai mult spre Budapesta decât spre Bucureşti", a continuat europarlamentarul român.