Într-un anunț pe Instagram făcut acum câteva ore, actorul Tom Hanks a transmis că, după ce el și soția sa Rita Wilson, ambii în vârstă de 63 de ani, s-au simțit obosiți și au avut simptome de răceală, și-au făcut analizele pentru coronavirus și au ieșit pozitive.

„Ne simțeam puțin obosiți, de parcă am fi răcit. În plus, aveam dureri musculare. Pe Rita o deranjau frisoanele și febra”, a spus actorul. „Am fost testați pentru coronavirus și rezultatul a ieșit pozitiv pentru amândoi. Ce este de făcut acum?”. Fotografia care însoțește mesajul este sugestivă, înfățișând o mănușă chirurgicală folosită.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Tom Hanks (@tomhanks) on

Tom Hanks se află în Australia pentru filmările unei pelicule despre viața lui Elvis Presley. Hanks interpreta rolul managerului excentric al marelui cântăreț. În Australia sunt în total 120 de cazuri confirmate.

„Colaborăm îndeaproape cu agențiile de sănătate australiene pentru a identifica și contacta orice persoană care ar fi putut intra în contact direct cu el. Sănătatea și siguranța membrilor companiei noastre sunt întotdeauna priorităţi și luăm măsuri de precauție pentru a-i proteja pe toți cei care lucrează la producțiile noastre din întreaga lume", a spus, potrivit Libertatea.ro, un reprezentant al companiei de filme Warner Bros. 

Tom Hanks, născut în 1956, a câştigat de două ori premiul Oscar pentru cel mai bun actor. A devenit cunoscut pentru rolurile pe care le-a jucat în comediile „Bosom Buddies” (1980), „Vreau să fiu mare/ Big” (1988), „Nopţi albe în Seattle/ Sleepless in Seattle” (1993). El a ,mai interpretat și roluri dramatice precum cel din „Forrest Gump” (1994), „Salvaţi soldatul Ryan/ Saving Private Ryan” (1998), „Naufragiul/ Cast Away” (2000), „Căpitanul Phillips/ Captain Phillips” (2013).