După ce ani la rând și-a trimis la Oradea gunoaiele, Baia Mare vrea acum să-și recupereze și o parte din banii plătiți pentru privilegiul de a le depozita aici. Primăria condusă de PSD-istul Ioan Doru Dăncuș a dat în judecată Primăria Oradea și firma Eco Bihor, fosta administratoare a depozitului ecologic din cartierul Episcopia, cerând socoteală pentru suprataxa aplicată deșeurilor aduse din afara Bihorului.
Îndrăzneala maramureșenilor n-a apărut din senin: firma Drusal, cea care ani la rând a transportat aici gunoaiele din Maramureș, a atacat suprataxa impusă și a câștigat definitiv, Curtea de Apel Cluj stabilind că a fost nelegală și obligând municipalitatea orădeană să-i dea banii înapoi.
Așa că, văzând că se poate, Primăria Baia Mare s-a așezat la coadă, să recupereze și ea banii din perioada în care o altă firmă, nu Drusal, îi căra gunoaiele la Oradea fiindcă nu avea unde le duce.
În total, pretinde 2,6 milioane lei, plus penalități. Numai că, până să afle dacă are sau nu bani de primit, Primăria Baia Mare trebuie să afle mai întâi cine e competent să judece procesul: Tribunalul Maramureș sau cel din Bihor.
După ce gunoaiele din Baia Mare s-au plimbat ani de zile la Oradea, acum dosarul face traseul prin tribunale.