Comunele din România înregistrează venituri impresionante. Site-ul analizeeconomice.ro a făcut un clasament al celor mai bogate comune din țară, redat duminică și de ziare.com, iar în top 5 se află și comuna bihoreană Sânmartin, pe locul 4.
Potrivit sursei citate, clasamentul a fost întocmit ținând cont de datele Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale, din cadrul Ministerului Dezvoltării pe anul trecut, care arată că, în 2021, „veniturile locale la bugetele comunelor din România au atins valoarea de 26,06 miliarde de lei, în creștere față de anul anterior (2020), când s-au ridicat la valoarea de 24,74 miliarde de lei”.
Pe primul loc în top, comuna Chiajna, județul Ilfov, a cumulat cele mai mari venituri din 2021, mai exact 88,15 milioane de lei conform statisticilor amintite.
Locul al doilea este ocupat de comuna Florești, județul Cluj, cu venituri totale de 79,15 milioane de lei încasate, iar pe locul 3 se situează comuna Miroslava din județul Iași, cu 68,90 milioane de lei.
„Pe locul patru în topul primăriilor după veniturile din 2021 se află Primăria Sânmartin din județul Bihor (59,21 milioane de lei)”, arată site-ul citat.
Platforma nu a furnizat detalii cu privire la proveniența efectivă a sumelor. O explicație pentru această poziție ar putea fi și faptul că de Sânmartin aparțin și stațiunile turistice Băile Felix și 1 Mai.
De reținut, însă, că acest top a fost făcut luând în calcul atât veniturile proprii (într-un procent, totuși, destul de mic), cât și banii primiți de la bugetul central.
„Datele de la nivelul comunelor ne arată că, anul trecut, din totalul veniturilor primăriilor comunale, aproape 37% reprezentau veniturile proprii, iar în multe cazuri procentul scade sub 20%. O mare parte din veniturile proprii reprezintă cote defalcate din impozitul pe venit. Totuși, față de anul anterior (2020 - n.r), când veniturile proprii se situau la 33%, se observă o îmbunătățire a resurselor proprii în cazul comunelor din România”, concluzionează site-ul analizeeconomice.ro.
Pe de altă parte, locul 5 în topul celor mai bogate comune din România este ocupat de comuna Dumbrăveni, județul Suceava (56,66 milioane lei), locul 6 - de comuna Brănești, Ilfov (54,73 mil. lei), locul 7 de Giroc, județul Timiș (54,40 mil. lei), locul 8 de comuna Dumbrăvița, tot județul Timiș (51,58 mil. lei), locul 9 - de Dragomirești, județul Ilfov (49,35 mil. lei), iar pe 10 se situează o altă comună din Timiș - Ghiroda, cu 48, 24 milioane de lei.
Site-ul analizeeconomice.ro mai arată și că, potrivit clasamentului, „cele mai sărace primării bogate de la nivel de județe sunt din județele Alba, Vâlcea și Teleorman, respectiv comunele Ciugud (18,27 milioane lei), Vaideeni (17,76 mil lei) și Orbeasca (15,28 mil lei).