Cerşetoria, câinii vagabonzi, fluenţa traficului, starea drumurilor şi curăţenia sunt principalele probleme ale oraşului, consideră orădenii. La polul opus, locuitorii oraşului sunt mulţumiţi în mare măsură de amenajarea spaţiilor verzi şi de iluminatul public.

Toate acestea rezultă dintr-un sondaj realizat la comanda PNL, prin care liberalii au vrut să afle, cu un an înaintea următoarelor alegeri locale, în ce măsură actualul primar Ilie Bolojan este un candidat pe care orădenii să-l prefere altora.

De control

Sondajul cerut de PNL Oradea a fost realizat de operatori locali, după criterii stabilite de firma Gallup, între 31 mai şi 14 iunie, pe 1.174 de locuitori ai oraşului cu vârste de peste 18 ani, deci cu drept de vot.

Deşi iniţial asemenea cerinţe nu erau incluse în setul de întrebări adresate celor peste o mie de respondenţi de la care liberalii voiau să afle la început doar ce şanse are primarul la alegerile de anul viitor în comparaţie cu potenţialii contracandidaţi, primarul Ilie Bolojan a insistat ca între aspectele supuse testării să se numere şi activităţile de zi cu zi ale municipalităţii, tocmai pentru a şti cu cât mai multă precizie în ce domenii rezultatele sale sunt apreciate de orădeni şi în care, dimpotrivă, aceştia au în continuare nemulţumiri. Astfel, în chestionar au fost introduse întrebări referitoare la iluminatul public, curăţenia oraşului, transportul în comun, locurile de joacă pentru copii, starea drumurilor, fluenţa traficului rutier, problema cerşetoriei şi a câinilor vagabonzi, modernizarea pieţelor, funcţionarea spitalelor, situaţia parcărilor din centru şi din cartiere, ordinea şi siguranţa publică.

Drumurile noastre sparte...

Pe unele străzi din oraş, şofatul e o caznă. Cel puţin asta relevă rezultatele sondajului. Potrivit acestora, 62,7% dintre cei chestionaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de starea drumurilor, şi implicit de felul în care administraţia a gestionat această problemă. Şi, ar spune unii, pe bună dreptate. Din cele aproximativ 800 de drumuri ale oraşului, 300 sunt încă nemodernizate. Asta chiar dacă în 2009 Primăria a făcut un împrumut de 15 milioane de euro pentru investiţii în infrastructura drumurilor. "Anul acesta şi anul viitor sunt pregătite pentru asfaltare înă 80 de străzi. O parte dintre ele sunt deja în lucru", spune însă Ilie Bolojan, precizând că situaţia nu se putea schimba radical şi integral în doar trei ani.

Muncă de Sisif

Pe locul doi în clasamentul nemulţumirilor e cerşetoria, problemă pe care 62,6% dintre orădeni o consideră nerezolvată. Pe cartiere, cei mai supăraţi sunt locuitorii din centru (72,7%), acolo unde milogii îşi fac veacul pe timpul zilei, urmaţi de cei din Decebal (70,1%) şi din Velenţa (66%).

În asemenea condiţii, se poate spune că măsurile luate până acum în această chestiune se dovedesc ineficiente, fie că este vorba despre campania "Spune NU cerşetoriei" derulată în 2009 (şi soldată în şase luni cu identificarea a 1.030 cerşetori, din care 936 veniţi din alte localităţi), fie că e vorba despre raziile periodice ale Poliţiei Locale.

"Numărul cerşetorilor e mai mic decât în anii precedenţi şi a scăzut mult şi numărul orădenilor care îi încurajează dându-le bani. Pârghiile legale pe care le avem pentru a rezolva aceste probleme nu sunt însă foarte multe, astfel că rezultatele se vor vedea greu, în timp", admite primarul Ilie Bolojan (foto), solicitat de BIHOREANUL să interpreteze acest rezultat al sondajului.

Sterilizaţi

O altă mare problemă, conform răspunsurilor date de orădeni, este cea a câinilor fără stăpân, chiar dacă şi numărul acestora s-a redus în ultimul timp. Dintre respondenţi, 59,1% s-au declarat nemulţumiţi de modul în care municipalitatea a gestionat chestiunea, pe cartiere cei mai mulţi fiind locuitorii din Nufărul (67%), urmaţi de cei din Velenţa (63,8,4%) şi Ioşia (63,3%).

Şi aici, însă, gravitatea problemei s-a mai atenuat în ultimii ani. În 2003, când municipalitatea a concesionat Fundaţiei pentru Protejarea Câinilor Comunitari un teren pentru centrul de adopţii SOS Dogs, în oraş erau 4.200 de câini vagabonzi. Până în 2006, SOS Dogs a redus numărul acestora prin sterilizare la 1.224, iar în 2010 numărul câinilor abandonaţi a ajuns la 630.

În căutarea unei soluţii, primarul spune că va propune Consiliului Local o hotărîre prin care toţi proprietarii de câini să fie obligaţi să-i sterilizeze, cei care refuză urmând să achite o taxă specială care va ajunge la SOS Dogs. Asta fiindcă majoritatea câinilor care ajung pe străzi sunt de fapt puii câinilor cu stăpâni care nu-i păstrează după ce se nasc.

Fără fluenţă

Nici de traficul rutier nu sunt foarte încântaţi orădenii, deşi municipalitatea a făcut eforturi în acest sens, amenajând mai multe sensuri giratorii, străzi noi (precum cea din prelungirea străzii Toamnei, care leagă cartierul Nufărul de zona Universităţii) şi poduri (nu mai puţin de şase, din care trei peste Criş şi două peste Peţa), ceea ce va îmbunătăţi considerabil fluenţa circulaţiei. "În acest moment, arterele pe care le avem nu pot prelua în condiţii normale tot traficul din Oradea. Au fost deja finalizate două poduri peste Peţa iar când şi celelalte poduri vor fi finalizate, situaţia se va schimba", e convins primarul.

Până atunci, 58,1% dintre orădeni rămân nemulţumiţi, cei mai mulţi fiind cei din Centru (70,5%), din Decebal (59,6%) şi Rogerius (58,5%).

Şi parcările nou construite în Oradea vor contribui la decongestionarea traficului, doar în 2011 fiind date în folosinţă 3.100 de parcări în cartiere, şi alte câteva sute în centru, în apropierea unor instituţii publice.

Dacă în 2008 locurile de parcare erau principala cauză de nemulţumire a orădenilor, (86,6% se declarau nemulţumiţi de această problemă în urmă cu trei ani), acum doar 32,2% se mai arată nemulţumiţi de parcările din centru şi 33,2% de cele din cartiere.

Mai curaţi

O altă evoluţie pozitivă faţă de acum trei ani o văd orădenii în salubrizarea oraşului. Dacă 2008, aproape trei sferturi (72%) erau nemulţumiţi de curăţenie, acum doar 27,6% au rămas cu aceeaşi părere. "Au fost făcuţi câţiva paşi în ceea ce priveşte această problemă dar mai avem mult de lucru şi aici", spune primarul Ilie Bolojan.

De salubrizare cei mai mulţumiţi se declară acum locuitorii din zona Cantemir (53,5%), urmaţi de cei din Rogerius (50%) şi din Decebal (47,4%). "Încercăm să menţinem străzile curate, să folosim utilaje corespunzătoare şi să automatizăm cât mai mult din munca de salubrizare. În loc să avem muncitori care mătură praful dintr-o parte în alta, acum folosim utilaje care îl aspiră. Însă le putem folosi doar pe străzile care nu sunt foarte înguste şi unde nu avem maşini parcate", explică Ionel Ban, director de producţie la RER Ecologic Service.

În concluzie, chiar dacă sondajul spune multe cu privire la nemulţumirile cetăţenilor, evoluţia generală a lucrurilor se arată pozitivă. Cel puţin aşa spun majoritatea orădenilor, dintre care 61,5% cred că direcţia în care merge oraşul este bună. Dacă e aşa sau nu, vor trăi şi vor vedea cu toţii...


DE NOTA 10
Gestionate ca la carte

Comparând sondajele din 2008 cu cel de acum, cea mai mare îmbunătăţire în ce priveşte modul în care primăria gestionează problemele oraşului se remarcă la capitolul locuri de parcare. Cu trei ani în urmă, 86,6% dintre orădeni considerau că lipsa locurilor de parcare este cea mai importantă problemă a oraşului, pentru ca acum 58,6% să considere mulţumitor modul în care municipalitatea a gestionat problema.

O altă activitate despre care orădenii apreciază că s-a îmbunătăţit considerabil faţă de 2008 este transportul în comun. Dacă atunci 43,3% dintre locuitorii oraşului erau nemulţumiţi, anul acesta s-au declarat nemulţumiţi doar 6,6%.