Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, este urmărit penal pentru genocid de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.
"În perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)", arată procurorii.
Vişinescu a fost informat oficial marţi despre acuzaţiile care i se aduc. El a fost citat marţi de procurori şi s-a prezentat la Parchetul General însoţit de o nepoată, soţul acesteia şi fiul lor. Potrivit Digi24, aceştia au adus copii ale talonului de pensii pentru a demonta ipotezele potrivit cărora pensia lui Alexandru Vişinescu ar fi de mai multe mii de lei.
"Institutul salută decizia istorică a Parchetului şi vom anunţa intensificarea programului de identificare a criminalilor comunişti. Conform Codului Penal, genocidul se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani. Ne motivează decizia, e o recunoaştere publică a profesionalismului institutului, a probelor. Din acest moment, nimic nu ne mai opreşte să îi identificăm şi să îi punem sub acuzare pe crimninali", a spus la Digi24 Andrei Muraru, preşedintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.