Ungurii de la Keviep sunt singurii interesaţi de operarea staţiei de tratare mecano-biologică (MBT) a deşeurilor, construită în cadrul Sistemului de Management Integrat, în Episcopia Bihor. În această staţie, deşeurile menajere ale bihorenilor vor fi sortate, astfel încât să fie recuperate materialele care pot fi reciclate, iar resturile rămase vor fi tocate şi maturate, transformându-se astfel în compost industrial.

Ofertă în analiză

Asocierea firmelor Ave Bihor şi Eco Bihor, ambele având ca acţionar firma maghiară Keviep, a depus unica ofertă la licitaţia organizată de ADI Ecolect, care a avut termen limită pe 22 august. "Oferta înregistrată urmează să fie analizată. Estimez că rezultatul se va cunoaşte într-o lună", a declarat directorul ADI Ecolect, Bujor Chirilă, vineri, pentru BIHOREANUL.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, Ave Bihor este o firmă de salubritate care a operat până acum în nordul Bihorului şi în jurul Salontei, recent achiziţionată de firma ungurească Keviep, care deţine în Oradea şi societatea comercială Eco Bihor, administratoarea haldei ecologice de deşeuri din Episcopia.

De altfel, administratorul Eco Bihor, Pásztai Zoltán, este şi acţionar persoană fizică în Ave Bihor, alături de fraţii Miklossy Ferenc Laszlo şi Miklossy Mate, nimeni alţii decât fiii patronului Keviep, Miklossy Ferenc.

Aşa cum se ştie, Miklossy senior şi fiul său Ferenc Laszlo împart un dosar penal de corupţie cu fostul preşedinte al CJ Bihor Kiss Alexandru, aflat acum pe rolul Tribunalului Bihor. Procurorii DNA îi acuză de corupţie tocmai pe tema atribuirii concesiunii gropii de gunoi de la marginea Oradiei.

Monopol pe gunoaie

Dacă asocierea Eco Bihor - Ave Bihor va fi desemnată câştigătoare la licitaţia pentru operarea staţiei MBT, Keviep va deţine monopolul pe eliminarea tuturor deşeurilor din Bihor.

Prin firma Eco Bihor, Keviep administrează depozitul de deşeuri al judeţului, adică locul unde sunt duse toate gunoaiele colectate de la bihoreni. Amenajat în Episcopia Bihor, chiar în vecinătatea staţiei MBT, depozitul are circuite distincte pentru deşeuri: cele menajere sunt depuse pe haldă, iar cele reciclabile sunt sortate, balotate şi apoi vândute firmelor care se ocupă efectiv de reciclarea lor. Eco Bihor este, totodată, firma care taxează operatorii de salubritate pentru deşeurile duse la haldă.

Dintr-un capăt în altul

Pe de altă parte, aşa cum BIHOREANUL a scris, ungurii de la Keviep ţintesc un monopol şi pe colectarea deşeurilor din judeţ. Prin firma Ave Bihor, au depus oferte pentru toate cele şase loturi ale judeţului, şi doar în două din acestea au concurenţă. Este vorba de lotul 1B, format din comunele din jurul Oradiei, unde a mai depus o ofertă şi operatorul RER Vest, şi de lotul 2, care cuprinde Aleşdul şi comunele dimprejur, unde mai concurează firma Salubri Aleşd. În rest, pe celelalte loturi din Bihor, Ave Bihor a depus singurele oferte.

Astfel, există şansa ca întreg circuitul deşeurilor din Bihor să fie acaparat de Keviep: firmele grupului ar putea colecta gunoaiele de la cetăţeni şi tot ele le vor trata şi valorifica.

Mai rămâne de văzut dacă cei de la Keviep vizează şi colectarea deşeurilor din Oradea sau nu. Această licitaţie este organizată de Primărie şi este în derulare, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 16 septembrie.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Keviep vrea tot: Ungurii care gestionează groapa de gunoi din Oradea vor să strângă deşeurile din întreg Bihorul"