Firmele şi instituţiile din Bihor au anunţat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă un total de 1.457 de locuri de muncă vacante, număr care creşte săptămână de săptămână. În urmă cu şapte zile, AJOFM Bihor avea în baza de date 1.385 de joburi vacante.
Din totalul locurilor de muncă anunţate, 1.272 sunt la angajatori din Oradea, potrivit tabelului făcut public miercuri de reprezentanţii AJOFM. Dintre acestea, 104 sunt pentru absolvenţi de studii superioare, căutându-se specialişti precum ingineri, analişti, economişti, dar şi programatori ori specialişti în achiziţii.
Tot în Oradea, firmele mai caută 744 de angajaţi care au absolvit o şcoală profesională sau studii medii. Printre altele, se fac angajări pe posturi de agenţi de pază, bucătari, casieri, electricieni, poştaşi, faianţatori şi alţi muncitori în construcţii, lucrători comerciali ori muncitori calificaţi în confecţii.
Pe lista AJOFM Bihor se mai găsesc vacante posturi de operatori, la firmele din parcurile industriale, ori de şoferi la mai multe companii orădene, dar şi la instituţii, printre ele fiind Primăria Oradea.
Tot în municipiul reşedinţă de judeţ, sunt vacante 424 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, precum curieri, femei de serviciu, îngrijitori de spaţii verzi ori manipulanţi pentru marfă. În industria uşoară şi în construcţii se caută, de asemenea, inclusiv muncitori care nu au nicio pregătire.
AJOFM Bihor a mai anunţat 50 de locuri de muncă vacante la angajatori din zona Aleşd, 34 în zona Beiuş, 10 la Marghita şi 91 în zona Salonta.
Lista completă a locurilor de muncă din Bihor: