Apar tot mai multe îmbolnăviri cu Covid-19 și în județul Bihor. De luni până joi au fost raportate în total 118 cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2, iar numărul total al cazurilor active a ajuns la 144, cel mai mare de la începutul lunii mai și până în prezent.

Conform portalului oficial Covid19Bihor.ro, platforma oficială dezvoltată de autoritățile locale pentru informarea populației în ceea ce privește pandemia, luni au fost raportate 4 cazuri noi, întrucât de regulă în zilele de weekend nu se prelucrează atât de multe teste, marți au fost raportate 42 de cazuri noi, miercuri 30, iar joi 38.

Rata de pozitivare a testelor a oscilat în ultimele zile între 14 și 17%.

În această săptămână s-a înregistrat și un deces în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.

Joi, în secțiile Covid din Bihor erau internate 16 persoane.

La nivel mondial se înregistrează noi valuri ale pandemiei de Covid-19. Conform Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor, în ultima zi au fost diagnosticate sute de mii de cazuri. În Italia, de pildă, în ultima zi au fost confirmate peste 100.000 de cazuri, la fel și în Germania și în Franța.

În România, numărul îmbolnăvirilor este în creștere, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a prezentat zilele trecute un posibil scenariu de evoluție a pandemiei conform căruia la finalul lunii august și începutul lunii septembrie s-ar putea înregistra chiar și 10.000 de cazuri pe zi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!