Tot mai mulți tineri din generația Z consumă alcool în exces și droguri la începutul vârstei adulte, arată o cercetare a unei universități britanice, citate de G4Media. Aproape 7 din 10 participanți au avut cel puțin un episod de băut excesiv în ultimul an, iar aproape jumătate au încercat cannabis.
Studiul realizat de cercetători de la University College London a analizat datele a circa 10.000 de persoane născute în Marea Britanie între 2000 și 2002, participante la Millennium Cohort Study, un proiect ce urmărește în timp evoluția aceleiași generații.
Participanții au fost întrebați la vârsta de 23 de ani cât de des consumă alcool și droguri și dacă au alte comportamente potențial adictive, precum jocurile de noroc. Răspunsurile lor au fost comparate cu cele date de aceiași tineri la 17 ani.
Rezultatele arată că, la 23 de ani, 68% dintre participanți au declarat că au băut în exces cel puțin o dată în anul anterior sondajului, față de 53% la 17 ani. Totodată, 29% au spus că beau excesiv cel puțin o dată pe lună, adică șase sau mai multe băuturi alcoolice la o singură ocazie.
Comparația cu millennials
Participanții analizați în acest studiu fac parte din generația Z, termen folosit pentru persoanele născute între 1997 și 2012. Cercetătorii au comparat rezultatele și cu cele ale unui grup de millennials, adică persoane născute între 1981 și 1996.
În grupul millennials, analizat la o vârstă apropiată, 25% au raportat consum excesiv de alcool cel puțin o dată pe lună, față de 29% în cazul tinerilor din generația Z.
Crește și consumul de droguri
Studiul arată că după adolescență a crescut și consumul de droguri. Proporția tinerilor care au spus că au încercat cannabis a urcat de la 31% la 17 ani la 49% la 23 de ani.
În același timp, procentul celor care au declarat că au consumat cel puțin o dată droguri mai puternice, precum cocaină, ketamină sau ecstasy, a crescut de la 10% la 32%.
A crescut și proporția celor care au raportat că au consumat droguri mai puternice de cel puțin 10 ori în anul anterior sondajului, de la 3% în adolescență la 8% la începutul vieții adulte.
Cercetarea mai arată și o creștere semnificativă a utilizării țigărilor electronice. Dacă la 17 ani doar 3% dintre participanți spuneau că vapează zilnic, la 23 de ani procentul a ajuns la 19%.
În schimb, fumatul clasic a rămas aproape la același nivel, de la 8% la 9%.
La 23 de ani, aproape o treime dintre participanți, adică 32%, au spus că au practicat jocuri de noroc în anul anterior sondajului. Dintre aceștia, 4% au raportat probleme asociate, precum dificultăți financiare, sentimentul de vinovăție sau critici din partea celor din jur.
Diferențe între bărbați și femei
În rândul participanților de 23 de ani, bărbații au raportat mai des decât femeile consum frecvent de alcool în exces, consum de cannabis, consum de droguri mai puternice și probleme legate de jocurile de noroc.
De exemplu, 31% dintre bărbați au spus că beau în exces cel puțin o dată pe lună, față de 27% dintre femei. În cazul jocurilor de noroc, 7% dintre bărbați au raportat probleme, comparativ cu 1% dintre femei.
Autoarea principală a studiului, dr. Aase Villadsen, a declarat că rezultatele contrazic parțial ideea potrivit căreia tinerii din generația Z ar consuma mai puțin alcool decât generațiile anterioare.
„Unele rapoarte recente au sugerat că tinerii renunță tot mai mult la consumul de alcool comparativ cu generațiile anterioare. Totuși, noul nostru studiu pare să arate că acest lucru nu este neapărat valabil pentru o parte dintre membrii generației Z pe măsură ce ajung la începutul vârstei adulte”, este citată cercetătoarea.
Ea avertizează că astfel de comportamente pot avea efecte negative asupra sănătății, relațiilor și perspectivelor educaționale sau profesionale ale tinerilor și pot pune presiune suplimentară pe sistemele publice, în special pe cele de sănătate, asistență socială și justiție.