Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Dorel Luca, a declarat miercuri pentru BIHOREANUL că fiecare din cele 363 de săli de Bacalaureat din Bihor sunt monitorizate de-a lungul fiecărei probe de camere web. "Avem o echipă de monitoring care, după probe, se uită pe toate imaginile înregistrate. Dacă sesizează ceva în neregulă, ne anunţă şi verificăm", a explicat Luca.

Până acum, membrii echipei n-au depistat alte nereguli în afara cazurilor de fraudă deja semnalate, în urma cărora elevii au şi fost daţi afară din examen pentru că au copiat. Luni, la proba la limba română au fost eliminaţi cinci elevi, iar marţi, la cea de limba maternă, unul. "Azi (n.r.) am avut trei elevi eliminaţi, doi de la Salonta şi unul de la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea, toţi pentru tentativă de fraudă", a precizat Luca.

Toţi elevii daţi afară de la examenul de Bacalaureat îşi pierd dreptul de a mai susţine examenul până în sesiunea din toamna anului 2012.

Bacalaureatul continuă vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării, urmând ca duminică, absolvenţii să afle ce note au obţinut.