Veştea aşteptată de părinţi, profesori şi elevi deopotrivă a venit: incidenţa îmbolnăvirilor Covid-19 în Oradea a scăzut sub 1 un caz la mia de locuitori, motiv pentru care Oradea a intrat în scenariul şcolar „verde”.
Asta înseamnă că de luni se întorc fizic în şcoli toţi elevii, inclusiv cei din clasele V-VII şi IX-XI, care până acum au învăţat online.
Hotărârea a fost luată vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, chiar dacă de dimineaţă Prefectura şi DSP Bihor au anunţat că incidenţa în Oradea este de 1,19 cazuri la mia de locuitori.
Ulterior, conform datelor actualizate de autorităţi în jurul orei 13, incidenţa a fost revizuită la 0,98. „Este vorba de incidenţa la 14 zile calculată de DSP Bihor, la momentul actual, cea din comunicatul de dimineaţă este din CoronaForms (n.r. bază de date naţională), pentru datele disponibile până la acea oră”, a declarat Alin Mihon, reprezentant al Cancelariei Prefectului, vineri, pentru BIHOREANUL.
Rămân însă în scenariul galben, care presupune că au prezenţă fizică doar preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale, localităţile Cărpinet, Popeşti, Şoimi, Cociuba Mare, Boianu Mare, Şimian, Cefa, Căpâlna, Sălard, Oşorhei, Toboliu, Biharia, Vaşcău, Viişoara, Lunca, Buduslău, Tămăşeu, Marghita, Borş, Curăţele, Tăuteu, Dobreşti, Căbeşti, Olcea, Drăgeşti şi Sânmartin.
Potrivit Hotărârii CJSU, din cele 714 unități de învățământ din județul Bihor, 437 funcționează în scenariul I (cu toţi elevii prezenţi fizic în unităţile de învăţământ), iar 277 de unități în scenariul II.
Vezi mai jos scenariul şcolar din fiecare oraş şi comună din Bihor: