În faţa oglinzii bătrânul îşi face ultimele retuşuri. Priviri critice studiau chipul omului care se pregătea să aducă în acea zi votul preferatului său la prezidenţiale.
Voia ca totul să fie ca la carte, aşa că-şi trecu palma aspră peste faţa brăzdată de riduri şi zâmbi mulţumit de calitatea bărbieritului. Aparatele astea noi sunt mai uşor de folosit decât vechiul brici primit în dar de la tatăl său.
Când a fost asta, oare? Prin 1950, în plin proces de colectivizare? Încă mai avea un dubiu dacă acea zi a fost înainte sau după desfiinţarea echipei sale de suflet, Ripensia Timişoara. Ah, Ripensia, dragostea lui cea din urmă, care s-a zbătut să revină în elită şi n-a mai reuşit... Mirosul de aftershave fin îl făcu să-şi umfle pieptul de mândrie.
Îşi privi atent pălăria şi o înclină puţin spre stânga, după ce alungă cu un bobârnac un fir de păr invizibil. Paltonul negru completa ţinuta sobră a acelei zile atât de importante. Intenţionat s-a lăsat mai la urmă, căci cunoştea rezultatele sondajului final de opinie şi dorea să accentueze şi mai mult greutatea votului său.
Încălţările i-au dat puţină bătaie de cap dar, ca întotdeauna, parcă se vedea Dobay punându-şi ghetele magice care l-au făcut golgeterul de temut al României. Automat simţea o energie care-l întinerea şi-i aduceau în urechi scandările galeriei: "Rii-pen-sia, Rii-pen-sia"...
Tot în astfel de momente îl apuca nechezatul şi-i venea s-o rupă la fugă precum preferatul său, poreclit Calul, şi când nu era nimeni prin preajmă chiar scăpa câte-un "niiii-ha-ha-ha... hruuururu-ru-ru". Îşi trase meticulos mănuşile din piele, întinzându-le, apoi se salută cu vârful degetului în oglindă precum comisarul Moldovan şi ieşi din casă.
Paşii apăsaţi trosneau pietrişul drumului, iar spatele drept şi mersul impunător îi măreau senzaţia importanţei. Se vedea deja pe postul la care râvnea de ceva vreme, în dauna democratului ăluia pirpiriu cu care se înţepa la fiecare întâlnire din campanie. Sigur, o va aduce ca secretară pe ţâţoasa aia obraznică, care-i promitea că-l va lăsa s-o dezbrace, dar numai "după"! Al naibii muierea, cum se juca cu el... dar şi când i-o fi şef, aaah!
Sângele-i urca roşeaţa-n obraji şi ochii i se împăienjenau, dar de-aia tot zări mingea uitată pe marginea drumului de copiii din vecini, iar într-o fracţiune de secundă hotărî că e momentul să înscrie. Doi paşi de elan, şut şi... Comentatorii erau uluiţi... un asemenea şut n-au mai văzut în viaţa lor: "E im-po-si-biiil! A rrrruupt pla-saaaaa... Goooool!". Spectatorilor nu le venea să creadă. Îl priveau ca pe un extraterestru în timp ce el, cu braţele larg desfăcute, alerga bucuros urmat de coechipieri. Şi alergaaa, alerga şi zburaaa, zbura... Cuuum? Zbura?! Politica şi fotbalul i-au mâncat viaţa consăteanului Mircea Goangă în măreaţă zi de alegeri...
Decembrie 2009, cu câteva zile înainte de alegeri...
Norocu' sau Mama-Dracu' m-au făcut preşedintele secţiei de votare din satul meu. Zic norocu', că aşa am mai făcut şi eu nişte bani... Zic Mama-Dracu', pentru că ce a urmat numai de Ea ar mai fi putut fi orânduit. Deci, pe scurt şi de la capăt...
Ca orice om nehotărât, am stat şi eu o vreme în cumpănă cu cine să votez (bine, nu mult, că nu mă mai ţineau picioarele şi făceam febră, şi-apoi cumpăna nu-i o poziţie deloc uşoară pentru a reflecta!), aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi-am intrat în birtu' satului la un "tocşou". Că, oricum, la teveu lucrurile-mi erau clare: ăia îi minţeau pe ăialalţi, iar ceilalţi se războiau cu ăştialalţi, în timp ce de ăştialalţi nu mai avea loc nimeni! Clar, nu?
Deci mi-am luat o bere, că-i mai neutră, şi m-am pus la studiat fauna politică de la noi din sat. În prima fază i-am împărţit după culoare. A băuturii... Mi-era clar cine erau cei care beau vin roşu, la masă cu cei care beau vodcă şi care cereau încă un rând în gura mare: "înc-o Tăriceanu!", tot aşa cum ştiam cine erau cei care beau, sincron, aliniaţi cuminţi, numa' Mirinda... Apoi, unii o dădeau numa' pe Rom, iar alţii, patrioţi din cale-afară, pe ţuică de prune, că palinka le era ruşine să zică...
Mai erau şi ăia care amestecau lichiorul de mentă cu vodcă şi vin roşu, da' pe ăia nu-i înţelegeam ce spun nici când erau treji, d-apoi băuţi fiind? Aşa am constatat că satu' nost' e bine reprezentat de toate forţele politice, ceea ce m-a dus cu gândul la realizarea unor sondaje de opinie şi, evident, a unui exit poll...
În primul rând, trebuie ştiut că satul meu numără 140 de votanţi, zero fraudatori şi niciun diasporist, asta ca să fie clar că la noi în sat votul final nu poate fi decât corect. Deci, în faza întâi, am comandat sondajul de opinie, unde am constatat că dacă sondatorii au fost băutori de vin, în ziua aia tot satul a băut acasă vin şi 100% va câştiga pesedistu'. Cum Mirinda-sondatorii au purces a doua zi, e clar că toţi sătenii s-au dres cu suc de portocale şi sondajul a arătat că 100% va câştiga pedelistu'...
În concluzie, am declarat sondajele nule şi am comandat un sondaj final. Ca să fie 100% obiectiv, l-am făcut chiar eu, în acest fel luând şi pulsul vieţii în electorat, şi banii pe cele trei sondaje. Preventiv, am luat cu mine şi tensiometrul, ca să mulţumesc şi populaţia vârstnică, devenind astfel idolul babelor din sat şi posesorul a peste 700 de ouă, că bani n-aveau...
Câte nu-ţi aud urechile când treci pragul caselor! Oamenii se plâng întruna, îţi cer de toate şi cred orice le-ai promite. Se simt bine că-i asculţi, că-i laşi să vorbească şi sunt mulţumiţi că dai din cap a înţelegere; te cred pe cuvânt şi chiar apreciază că-i cerţi pentru orice fleac. Aşa am mai aflat că precedentele sondaje au umblat cu fofârlica printre alegători, fiindcă s-a dat multă pită electorală şi s-au făcut tot felul de promisiuni.
Mărişca Porcului mi-a servit pe tavă toate informaţiile, ca o adevărată clarvăzătoare ce era, nu înainte de a se autodenunţa; că a cerut şi ea postul de prim-clarvăzătoare a ţării şi titulatura de Mary Hara, promiţând votul său şi previziuni favorabile câştigătorului. De Petrea lu' Uătiu am auzit că a cerut coteţ nou şi o sută de pui de-o zi, să-i facă în ciudă lu' Oanea Broaştii care toată ziua e cu ţâmpu' de pui în gură, iar Oanea Broaştii ar fi cerut două cuiburi de şoareci cu pui cu tot, să-i ascundă în cotarca cu porumb a lu' Petrea, şi cinci şobolani maturi mâncători de pui de-o zi. Până şi de şefu' de post s-a auzit că i s-ar fi propus studii superioare şi post la minister, deşi el n-are numa' şapte clase, şi alea cu martor, că hârtii n-are s-arate... Cert e că sondajul final a arătat o egalitate perfectă, lucru confirmat şi de Părintele nostru în sondajul cu bileţele din duminica precedentă alegerilor.
6 decembrie 2009
La vot lumea s-a prezentat regulamentar, în haine de duminică, iar secţia de votare din şcoala satului i-a întâmpinat pe alegători creştineşte şi tradiţional, cu pită, vin, vodcă şi suc de portocale. Nici vorbă de turism electoral, iar cele vreo trei căruţe şi două roabe care au cărat oamenii de colo-colo se explică prin prisma vârstei înaintate a alegătorilor, că noi urnă mobilă n-am avut din lipsă de roţi mici şi chiar din cauza proastei calităţi a drumului.
Alegătorii s-au simţit bine în afara secţiei, unii mai şugubeţi au întins chiar mici hore ale bucuriei, ca la orice sărbătoare, iar cei mai beţi au beneficiat de toată atenţia noastră în cabina de votare, ei neavând nevoie decât de ridicarea braţului cu ştampila, restul fiind fizică pură, respectiv atracţie gravitaţională... Nimeni n-a îndrăznit să voteze multiplu, deoarece şi la ieşire beneficiau de acelaşi tratament, singura problemă fiind - şi-o vom îndrepta neapărat până la alegerile viitoare - numărul mic al roabelor cu care au fost căraţi la casele lor cei cărora drumul li se părea prea moale pentru o deplasare în condiţii de deplină securitate...
La ora exit poll-urilor toţi eram lipiţi de televizor, iar egalitatea perfectă a persistat până la numărarea ultimelor buletine de vot. Anul acesta am avut noi cinstea de-a desemna preşedintele, respectiv ghinionul să fim ultimii la numărarea finală, că am făcut pană la căruţa cu roţi de lemn care căra buletinele de vot la gară!
6 decembrie 2009, ora 20:43 Bravo-Delta-Zulu
Politica şi fotbalul i-au mâncat viaţa bătrânului Mircea Goangă în măreaţă zi de alegeri... şi la figurat, şi la propriu. Că, bată-i focu' lor de prunci obraznici, au umplut o minge de fotbal cu nisip şi-au plantat-o strategic la marginea drumului, să vadă care muşcă şi-i trage un picior...
Aşa că şutul tras Tăriceanu s-a lăsat cu Boc!, iar bărbatul, căzut lat, a mai apucat doar să scape o Băsescu şi să pună Geoană peste Geoană. Tot aşa cum ar fi pus şi ştampila. Doar că n-a mai fost să fie! Acum, într-adevăr, Mircea Goangii zbura, triumfător, spre Ceruri, în acompaniamentul galeriei: "Rii-pen-sia, Rii-pen-sia"...
Se lasă seara pe uliţe, învăluind casă cu casă. Tricolorul, rămas de la alegeri, abia mai fâlfâie pe turla bisericii. E pace şi linişte în satul românesc, şi ţara are iar preşedinte...