Forumul Democrat al Germanilor din Bihor, cu sprijinul Primăriei, a adus, joi seara, în Oradea, orchestra călătoare Reinhardt Reissner din Neuburg (Bavaria Superioară), Germania.
Recunoscută pe plan internaţional şi cu o tradiţie de 25 de ani, fanfara, din care fac parte elevi, tineri, seniori, a parcurs cu concertele sale toată Europa. Joi după-amiaza, nemţii au ajuns în Oradea şi, îmbrăcaţi în tradiţionalele costume populare nemţeşti, au pornit într-o paradă muzicală care a acoperit mare parte din centrul oraşului.
Alaiul a pornit din Parcul Traian, a traversat pietonala, a trecut Podul Ferdinand şi a poposit în faţa Primăriei. Aici, cei peste 50 de membri ai orchestrei şi însoţitorii lor au fost primiţi de city managerul Eduard Florea, care le-a pregătit şi câteva cadouri simbolice, precum un tablou cu Cetatea Oradea, dar şi o sticluţă de pălincă de Bihor. La rândul lor, nemţii i-au oferit acestuia un tablou cu orchestra şi o halbă mare de bere.
După câteva scurte cântece interpretate de fanfară, orchestra s-a întors pe strada Republicii, unde, lângă statuia "Holnaposok", a susţinut un recital cu cântece şi dansuri. Apoi, neobosiţi, nemţii au pornit spre strada Vasile Alecsandri, ultima oprire fiind în Parcul 1 Decembrie, unde au mai susţinut un concert.
În zilele următoare, orchestra călătoare va ajunge şi în alte localităţi din judeţele învecinate.