Sărbătoarea Paştelui este marcată de obiceiuri străvechi ce ţin de credinţa unei curăţiri şi înnoiri interioare, manifestată prin primenirea casei şi înnoirea hainelor, alături de alte tradiţii, printre care şi stropitul fetelor.

Pentru români, pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De "curăţenia de Paşte" orice gospodină trebuie să se achite în timp util pentru a putea primi musafiri pe parcursul a trei zile de sărbătoare.

În plus, exista tradiţia ca după ce de la Prohodul Domnului, din Vinerea Mare, credincioşii purtau haine de doliu, de Înviere să îmbrace o haină nouă.

Preparatele de Paşti care în general nu lipsesc de pe masă sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la Biserică are loc Prohodul.

La ţară, ouăle proaspete de găină şi raţă se alegeau prin scufundarea lor în apă (ouăle proaspete cad la fund, cele vechi se ridică la suprafaţă). Cele mai vechi "condeie" au fost lumânarea - cu al cărui capăt încins la foc se desenau pe ou anumite semne - şi pana de gâscă, iar apoi ceara.

Local, se folosesc metode noi de decorare, mai mult sau mai puţin legate de încondeierea cu ceară: ouă pictate, decorate în relief, încondeiate cu frunze de plante, împodobite cu mărgele.

Produsele specifice sărbătorii sunt duse la sfinţit, pasca, ouăle roşii, sticla de vin, o bucată de miel fript sau drob, branză, sare şi un colac cu lumânare pentru biserică.

După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc de loc prima masă de Paşte în familie. În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie "pe luate", "pe schimbate", "pe văzute" sau "pe nevăzute". Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă. Ciocnitul ouălor este o competiţie între meseni.

În unele zone, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor. După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc de loc prima masă de Paşte în familie.

În prima zi de Paşti, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bani de argint sau de aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi.

La catolici, există o serie de obiceiuri specifice, care se regăsesc în Transilvania. Cel mai cunoscut este Stropitul, practicat de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei fertilităţii şi a primăverii.

Fetele stropite vor rămâne frumoase pe tot parcursul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nicio fată să nu rămână nestropită. La origine, pentru stropit se foloseau găleţi cu apă de izvor, simbolul purificării încă din precreştinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluţe de parfum.

În Ardeal, tinerii maghiari obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.