Strada Traian Moșoiu din Oradea va fi închisă circulației complet, miercuri, începând cu ora 9, pentru turnarea ultimul strat de asfalt și montarea capacelor autonivelante.

Drumul din centrul oraşului, pe care de ceva vreme se circula greoi, nu va rămâne închis mult timp. 

Municipalitatea a anunţat că traficul va fi reluat tot miercuri, în cursul serii, iar în următoarea perioadă vor fi trasate marcajele rutiere şi montate indicatoarele de circulaţie.

Lucrările au început în a doua parte a lunii august, după ce Termoficare Oradea şi Compania de Apă au încheiat alte lucrări la reţelele de termoficare şi canalizare pluvială.

Termenul de finalizare este aproximat pentru data de 20 octombrie.

Proiectul de modernizare al străzii cu sens unic prevede amenajarea a două benzi de circulaţie, de la intersecţia cu Piaţa Unirii, până la intersecţia cu strada Mihai Viteazul.

Primăria a anunţat anterior că vor fi amenajate toate accesurile la proprietăţi, iar pe partea dreaptă a carosabilului au fost prevăzute 21 de locuri de parcare, dispuse paralel cu axa drumului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!