Se menţine traficul intens la frontiera de vest în perioada stării de alertă. Poliţia de Frontieră a anunţat, duminică, pe site, că în cursul zilei de sâmbătă, 23 mai, aproximativ 37.000 de persoane, cetăţeni străini sau români, au trecut, în total, prin punctele de trecere a frontierei ale României.

Cel mai mare trafic s-a realizat la frontiera cu Ungaria, unde, prin cele 11 puncte de frontieră au trecut în total aproximativ 25.400 de persoane şi 12.400 de mijloace de transport (7.300 automarfare). Dintre acestea, pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.500 de persoane cu 6.700 mijloace de transport. 

Aproape 1.300 de persoane au intrat în ţară prin vama Borş și au fost trimise în izolare sau carantină.

"În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 5.687 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF  Nădlac I - 3.491 (din care 1.475 pe jos), PTF Borş – 1.296, PTF Petea - 363, PTF Nădlac II – 413, PTF Vărşand - 34 etc", mai arată comunicatul.

În prezent, la frontiera de vest sunt operaţionale, pentru efectuarea formalităţilor de control pe ambele sensuri de mers, pentru traficul de persoane, respectiv automarfare (în funcţie de specificul fiecărui punct), următoarele puncte de frontieră: Borş şi Valea lui Mihai (judeţul Bihor), Petea şi Urziceni (judeţul Satu Mare), Vărşand, Turnu, Nădlac I şi Nădlac II (judeţul Arad).

Prin celelalte trei puncte de trecere deschise la graniţa comună se permite doar traficul lucrătorilor transfrontalieri. Este vorba de două puncte de frontieră din judeţul Bihor (Salonta şi Săcueni) şi de unul în judeţul Timiş (PTF Cenad).

"Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt", au mai transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Comunicatul mai aminteşte şi că formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată pe site.

În altă ordine de idei, comunicatul arată şi că în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră români au constatat 63 fapte ilegale (14 infracţiuni şi 49 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.500 lei, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 23.800 lei.

De asemenea, sâmbătă, "nu s-a permis intrarea în ţară pentru 5 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 4 cetăţeni români din diferite motive legale".