Comisarul şef Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, a anunţat că autotrenurile au interdicţie de a circula pe teritoriul ţării vecine, până luni seară la ora 23, ora României. "Restricţia a fost impusă de către autorităţile ungare pentru că zilele de 4 şi 5 Aprilie 2010 au fost declarate zile nelucrătoare deoarece se sărbătoreşte Paştele Catolic şi Ortodox", a anunţat comisarul şef.

Conform legislaţiei statului vecin, şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice. "Practic, se vor prezenta la punctul de trecere a frontierei, noi vom face documentaţia necesară, iar apoi TIR-urile vor intra într-un terminal, imediat după vamă, şi vor porni de acolo luni seară, după ridicarea restricţiei", a completat Lazăr.

IJPF Bihor a suplimentat numărul de angajaţi în toate punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Bihor, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire, pentru derularea unui control operativ, ca să nu intervină blocaje.

El a mai precizat că în această perioadă, autorităţile de frontieră fac controale comune la ieşirea din România şi respectiv la intrarea în Ungaria. Totodată în unele zone adiacente punctelor de trecere a frontierei există patrule comune, formate din poliţişti frontieră români şi reprezentanţi ai celorlalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care asigură ordinea şi liniştea publică şi informează şoferii cu privire la măsurile aplicate de autorităţile statului vecin.

"IJPF Bihor a luat toate măsurile ce se impun pentru ca traficul de călători şi autoturisme să se desfăşoare în condiţii normale, operativ, fluent şi civilizat. În prezent, traficul se desfăşoară în condiţii normale", a conchis purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor.