A doua zi de Crăciun s-a lăsat cu o tragedie în Oradea. Trupul decedat al unei persoane a fost găsit, joi dimineață, în fundația unui bloc în construcție din cartierul Dragoș Vodă, în urma unui incendiu.

Focul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5.30.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la demisolul blocului dezafectat. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră, misiunea fiind îngreunată de faptul că în acel loc erau depozitate și aproximativ 500 de kilograme de deșeuri materiale textile. Din nefericire în interior a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat”, a declarat BIHOREANULUI lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.

La fața locului au intervenit echipajele Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de stingere, și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, împreună cu autospeciala medicului de urgență.

Victima nu a fost identificată deocamdată.

Cauzele izbucnirii incendiului vor fi stabilite de pompieri.

La fața locului au ajuns și echipaje ale Poliției Bihor, care au deschis o anchetă.

Tragedia s-a produs în ruinele unui demisol amenajat în timpul comunismului ca fundaţie pentru un bloc cu 8 etaje abandonată după căderea regimului. Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Primăria Oradea dorea ridicarea unui bloc ANL peste aceasta, însă ulterior s-a răzgândit și o va demola.


(foto: arhivă)

În urma unei expertize a construcției existente, care are peste 30 de ani, s-a ajuns la concluzia că fundația este prea veche, iar specialiştii nu garantează că aceasta va putea susţine o un bloc de nouă etaje.

În timp, locul a devenit adăpost pentru oameni ai străzii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!