O femeie în vârstă de 33 de ani a murit, duminică, în localitatea Scărișoara din județul Alba, la doar trei zile după ce a născut chiar acolo, în satul izolat din munți.
Potrivit alba24.ro, pompierii din Câmpeni au fost alertați, duminică dimineață, de urgența medicală din Scărișoara.
Din cauza drumului greu accesibil și a stratului mare de zăpadă, au ajuns cu greu la femeie, care era deja inconștientă. Ei au avut nevoie de o șenilată, ca să poată urca pe drumul acoperit de ninsoare.
În urmă cu trei zile, femeia a născut un bebeluș, după a șaptea sarcină. Încă nu se știe de ce i s-a făcut rău duminică, dar când au ajuns la ea, salvatorii de la ISU Alba și de la Ambulanță i-au acordat îngrijiri medicale.
La scurt timp, lăuza a făcut un stop cardio-respirator și nu a mai putut fi readusă la viață.
Medicii au declarat decesul femeii, iar bebelușul ei, conștient și fără probleme medicale, a fost transportat la spital.