Tragedie în localitatea bihoreană Sălard. O femeie a fost găsită moartă de pompieri, după ce un incendiu puternic i-a cuprins casa.

Potrivit ISU Crișana, incendiul s-a produs în cursul serii de miercuri, fiind semnalat prin 112 în jurul orei 19.35, de un vecin al femeii.

Bărbatul anunța că flăcările au cuprins casa învecinată, existând posibilitatea ca proprietara să fi fost surprinsă de flăcări în interior.

„Ajunși în aproximativ trei minute la locul intervenției, pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului, care se manifesta violent în două din cele trei încăperi ale casei, pentru căutarea victimei și evacuarea a două butelii de gaz din camerele cuprinse de flăcări. Din nefericire, echipajele de pompieri au găsit în dormitorul casei, corpul carbonizat al proprietarei”, a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.

La caz au fost mobilizate 3 echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, dintre care două de stingere și unul de paramedici, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța de tip B2 a subunității.

„Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că nefericitul eveniment, soldat cu decesul femeii, în vârstă de 66 de ani, și cu distrugerea bunurilor din cele două încăperi mistuite de flăcări, a fost, cel mai probabil, generat de jarul căzut din sobă”, a mai precizat Camelia Roșca.

Pentru evitarea unor asemenea tragedii, pompierii bihoreni îi sfătuiesc pe cetățeni să respecte următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor specifice sezonului rece: 

- Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

- Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

- Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

- Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

- Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;

- Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

- Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, sau nesupravegheate;

- Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting  complet resturile de jar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!