Cel puțin 17 persoane au murit, iar alte 21 au fost rănite, dintre care cinci se află în stare gravă, după ce celebrul funicular „Glória” din Lisabona a deraiat miercuri seară și s-a izbit de o clădire. În urma accidentului, Guvernul portughez a declarat zi de doliu național pentru joi, 4 septembrie.

Potrivit „Público”, tragedia s-a produs în jurul orei 18:00, după ce cablul de siguranță s-ar fi rupt. Vagonul, care cobora o pantă abruptă, a scăpat de sub control și s-a răsturnat, fiind complet distrus. Funicularul „Elevador da Glória”, inaugurat în 1885, este clasificat monument național.

Martorii spun că vagonul a coborât cu o viteză neobișnuită. „A lovit clădirea cu o forţă brută şi s-a destrămat ca o cutie de carton…”, a declarat o femeie pentru un post de televiziune portughez, citată de News.ro.

Funicularul transporta zilnic peste 40 de pasageri pe o distanță scurtă, pe un traseu curbat, fără trafic auto. El era folosit atât de turiști, cât și de localnici.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un reprezentant al Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat la locul tragediei. Până acum, nu există informații privind cetățeni români printre victime.

Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, și-a exprimat condoleanțele față de familiile îndoliate. Mesaje de solidaritate au venit și din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a transmis, în limba portugheză, un mesaj pe platforma X: „Cu tristețe am aflat de deraierea faimosului Elevador da Glória”.

Primarul Lisabonei, Carlos Moedas, a descris accidentul drept „o tragedie fără precedent pentru oraș”. Autoritățile au suspendat circulația altor funiculare din capitală pentru verificări tehnice.

Compania Carris, care administrează rețeaua de tramvaie și funiculare, a transmis că toate reviziile tehnice au fost efectuate la timp, dar a deschis o anchetă internă. Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autorități.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!