Dramă, vineri seară, la meciul Dinamo-Viitorul. În vârstă de doar 26 de ani, jucătorul camerunez Patrick Ekeng, de la Dinamo, s-a prăbuşit pe teren, fără să fie atins, a fost dus la spital, însă nu a mai putut fi salvat.

Potrivit Digi Sport, mijlocaşul a căzut în minutul minutul 71 al meciului Dinamo-Viitorul, la scorul de 3-2 pentru Dinamo, la doar 7 minute după ce Mircea Rednic l-a trimis pe teren. Tânărul a rămas inert, ambulanţa a pătruns imediat pe teren, iar medicii i-au acordat primul ajutor, iar apoi l-au transportat la Spitalul de Urgenţe Floreasca.

Suporterii lui Dinamo s-au deplasat şi ei la spital pentru a fi alături de mijlocaşul "câinilor" şi a afla informaţii despre starea fotbalistului de la faţa locului. Însă, în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, tânărul a decedat.

Se pare că jucătorul a suferit un şoc cardiogen, adică inima nu ar mai fi pulsat sânge către organele vitale, inclusiv creier.

Jucătorul african fusese ultimul jucător schimbat de Mircea Rednic. După ieşirea lui, Dinamo a rămas în inferioritate numerică, iar Viitorul a reuşit golul egalării din penalty, 3-3, în minutul 84.