Contrele între Traian Băsescu şi bihoreanul Vasile Blaga nu s-au încheiat.

Duminică seară, ieşind de la cumpărături dintr-un hypermarket din Bucureşti, preşedintele a fost întrebat de jurnalişti cum comentează acuzaţia lui Blaga că face campanie pentru Elena Udrea. Râzând, Băsescu i-a întrebat pe reporteri: "Cine a spus şi trăsnaia asta?".

Apoi, un alt jurnalist a relatat că Vasile Blaga a spus că este evident şi că toţi românii ştiu că preşedintele ţării o susţine pe Elena Udrea, iar asta duce la declaraţiile critice din partea lui Băsescu. "La adresa cui?", a întrebat preşedintele, jurnalistul răspunzându-i că la adresa lui Blaga. Atunci, preşedintele a replicat, râzând: "O, săracul!".

Şeful statului a explicat că în PDL susţine soluţia pe care o consideră de perspectivă, nu pe cea care ar putea "îngropa" partidul. "Eu susţin o soluţie corectă, care să dea perspective PDL-ului. Care va fi aceea, vor decide participanţii la Convenţie şi cei care sunt în competiţie. Dar în niciun caz nu pot susţine o soluţie care îngroapă PDL-ul", a spus Băsescu.