De când s-au prins tipii din PR şi publicitate că unora le place votul mai des de o dată la 4 ani, concursurile gen "Care e cel mai frumos copil?" sau "Alege Omul Anului" au apărut ca ciupercile după ploaie. Că ele se deghizează în sondaje de opinie pentru a face reclamă organizatorului n-ar fi foarte grav, dar că ajung în presă ca surse de informare credibile şi se transformă în ştiri e o problemă serioasă. Aşa au aflat orădenii acum vreo 2 ani că locuiesc în cel mai frumos oraş din România. Ţineţi minte, nu?
Ultima găselniţă de atras atenţia e competiţia "Omul Anului", în care concurează claie peste grămadă 10 entităţi de competenţe diferite: un primar care dirijează un oraş, un om de afaceri ajuns miliardar, două doamne care construiesc un spital pentru copiii bolnavi de cancer, o sportivă ajunsă cea mai tare în tenis, o jucătoare de handbal împreună cu toată echipa naţională, un cercetător în domeniul neuro-ştiinţelor, un ciclo-alpinist care cutreieră lumea pe bicicletă, un filozof celebru şi două asociaţii - una a făcut un drum pentru pelerini, iar cealaltă îi ruşinează pe pesedişti în fiecare zi la ora 12. După cum vedeţi, merele şi perele se amestecă cu cartofii şi brocoli în încercarea de a afla care e cel mai gustos fruct al anului.
După ce criterii să voteze lumea? Dacă e să ne luăm după hărnicie, primarul merită premiul doar prin comparaţie cu alţi primari care dorm în post. Dacă luăm în calcul impactul asupra vieţii oamenilor, poate că cel mai merituos ar fi cercetătorul ocupat să caute tratamente pentru schizofrenie, autism şi depresie.
Dacă e să ne luăm după inteligenţă şi erudiţie, filosoful ar câştiga detaşat, probabil. La capitolul popularitate, sportivele ar avea cele mai multe şanse. Pentru altruism, doamnele cu spitalul ar alerga, practic, fără concurenţă, în timp ce nominalizările asociaţiilor într-un concurs numit "Omul Anului" pot avea ca justificare doar umorul involuntar.
Cu aroma sa de sondaj de opinie şi concurs de grădiniţă, "Omul Anului" e o competiţie mai inutilă decât Vocea României sau Românii au talent. În schimb, ca reclamă e mult mai eficientă decât mesajele clasice gen "Citiţi site-ul Press One!" sau "Votaţi la următoarele alegeri pe domnul cutare!".
Consumatorul, fie că e cititor, ascultător, telespectator sau utilizator de internet, ar trebui să simtă diferenţa între o ştire şi o reclamă. Dacă nu poate, ar fi bine ca editorii să îi semnalizeze corespunzător nuanţele. Dar în cazul acesta, tocmai editorii sunt cei care se grăbesc să răspândească grozăvia, fără să facă diferenţa între un sondaj de opinie serios, o cercetare sociologică şi o şmecherie de marketing.
Cineva s-a prins că ne place să consumăm timpul şi energia cu voturi inutile, în timp ce la votările importante preferăm să stăm acasă. Ăla care şi-a dat seama de asta ar merita să fie Omul Anului!