Potrivit unui comunicat de presă remis marţi după-amiază de OTL, circulaţia tramvaielor pe tronsoanele Nufărul - Centrul Civic şi Pod CFR - Sinteza se sistează de miercuri dimineaţă de la ora 10 pe o perioadă nedeterminată.

Din cauza unor lucrări la macazurile din Centrul Civic, tramvaiele 3 nu vor putea circula, astfel că locul lor va fi luat de şase autobuze TRV 3, care vor porni din capătul cartierului Nufărul la fiecare 5 minute.

Întrucât tramvaiele nu vor putea intra nici în depou, ele vor gara între Podul CFR şi Sinteza, astfel că şi pe acest tronson va fi sistată circulaţia. Aici, în timpul orelor de vârf, două autobuze, TRV 4, vor ţine locul tramvaielor, ele pornind la interval de 6 minute, iar în afara orelor de vârf un autobuz va porni la fiecare 20 de minute.

Potrivit OTL, circulaţia cu tramvaiele 1R, 1N şi autobuzul TRV 2 rămâne neschimbată.

Lucrările de intervenţii la calea de rulare şi înlocuire a macazurilor din oraş au început la jumătatea lunii iulie şi au fost programate pe mai multe etape. Tronsonul Nufărul - Centrul Civic trebuia să fie în lucru în perioada 10-15 septembrie, astfel ca la începerea şcolii circulaţia mijloacelor de transport în comun să nu mai fie afectată. Lucrările, executate de firma Rivara Cons, au întârziat însă, astfel că sistarea circulaţiei tramvaielor se face abia acum.

Întrebat de BIHOREANUL de ce sistarea circulaţiei tramvaielor a fost anunţată doar cu o jumătate de zi înainte, purtătorul de cuvânt al OTL, Carmen Tocuţ, a spus că nu s-a ştiut momentul sigur al începerii lucrărilor până marţi după-amiaza. "Aceste lucrări depind de mai mulţi factori, precum starea vremii sau cât de repede ajung macazele comandate", a spus Tocuţ.