Reprezentanţii Primăriei şi ai OTL au prezentat, vineri, tramvaiele second-hand cumpărate din Berlin, vrând să arate că, deşi acestea sunt second-hand, au fost modernizate, arată şi funcţionează bine, fiind şi călduroase.

Încă 20 din Germania

OTL a achiziţionat recent, din Germania, 10 garnituri de tramvai Tatra KT4D fabricate în anii 1988 şi 1990 şi modernizate în 1996 şi 1998. Trei au fost deja duse în depoul OTL, cinci au ajuns la Oradea şi urmează să fie descărcate, iar ultimele două ajunseseră, vineri, în Ungaria şi erau în drum spre Oradea. Noile mijloace de transport în comun vor fi puse în circulaţie din ianuarie 2018. 

Într-o conferinţă de presă ce a început în depoul OTL şi a continuat în timpul unei plimbări până la capătul de linie din Nufărul cu un tramvai Tatra KT4D, viceprimarul Mircea Mălan a anunţat că municipalitatea plănuieşte să mai cumpere 20 de tramvaie second-hand pentru a reîmprospăta parcul OTL.

"Astfel de tramvaie încă mai circulă prin Berlin. Vrem să mai achiziţionăm încă 20 de astfel de tramvaie, tot din Berlin. De asemenea, încercăm pe fonduri transfrontaliere, pe axa de mobilitate, să achiziţionăm încă cel puţin 10 tramvaie noi, astfel încât OTL să dispună de o flotă de tramvaie de calitate", a spus Mălan.

Viceprimarul a explicat că municipalitatea şi societatea de transport în comun a oraşului au ales varianta achiziţionării unor tramvaie second-hand modernizate după ce iniţial se dorea modernizarea tramvaielor Tatra mai vechi din flota OTL, varianta aceasta dovedindu-se însă prea scumpă.

35.000 euro pe bucată

În cadrul întâlnirii cu presa, directorul OTL, Viorel Mircea Pop, a spus că, în ciuda unor informaţii vehiculate în spaţiul public, tramvaiele aduse din Berlin nu sunt nişte "hârburi", ci sunt tramvaie moderne. "Vreau să vă convingeţi şi dumneavoastră şi după aceea publicul călător de calitatea acestor tramvaie", a spus şeful societăţii.

O garnitură are 33 de locuri pe scaune şi 66 de locuri în picioare. Tramvaiele Tatra au costat câte 25.000 euro, plus câte 10.000 euro pentru transport, de tip agabaritic, din Germania până în Oradea, cu maşini de însoţire.

De asemenea, tramvaiele din Germania sunt economicoase. "Ele recuperează atât energia de frânare, într-un procent de până la 27%, dar şi consumul de energie electrică la aceste tramvaie este cu aproximativ 15% mai mic decât la tramvaiele pe care le avem", a spus Viorel Pop.

Tramvaie călduroase

Sistemele de încălzire sunt şi ele modernizate, ele fiind dispuse în lateralul fiecărui rând de scaune. Tramvaiele au butoane de deschidere a uşilor din exterior şi nu doar din cabina vatmanului, astfel că uşile se deschid doar dacă există pasageri care doresc să urce sau să coboare, nu automat, lucru care ajută la păstrarea căldurii din mijlocul de transport în comun. La ultimele uşi, există şi un buton pentru "mama şi copilul" pentru urcarea în tramvai cu cărucior.

În aceeaşi conferinţă, răspunzând întrebărilor ziariştilor, Mircea Mălan şi Viorel Pop au vorbit şi despre modificarea graficelor de circulaţie, care a intrat deja în vigoare. Astfel, în timpul săptămânii, intervalele de aşteptare au crescut, în medie, cu 2 minute (de la 6 la 8 minute), iar în weekenduri, în medie, cu câte 7 minute (de la 8 minute la 15 minute). Viceprimarul Mircea Mălan a explicat că, în special în weekend, frecvenţele apropiate nu se justificau faţă de numărul de pasageri.